La data de 15 februarie, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat pe site-ul instituţiei programele pdf pentru situaţiile financiare la 31 decembrie 2015.

Situaţii financiare anuale la 31 decembrie 2015 şi situaţii financiare anuale simplificate la 31 decembrie 2015 întocmite de către entităţile al căror exerciţiu financiar coincide cu anul calendaristic, prevăzute la pct. 1.1 din Anexa nr. 1 la Ordinul MFP nr. 123/28.01.2016 privind principalele aspecte legate de întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale şi a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice. Potrivit art. 185 din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, consiliul de administraţie, respectiv directoratul, este obligat să depună la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în format hârtie şi în format electronic sau numai în formă electronică pe portalul www.e-guvernare.ro, având ataşată o semnătură electronică extinsă, situaţiile financiare anuale, raportul lor, raportul cenzorilor sau raportul auditorilor financiari, după caz.

Formatul electronic al situaţiilor financiare anuale la 31 decembrie 2015 şi al situaţiilor financiare anuale simplificate la 31 decembrie 2015, generat prin programele de asistenţă, constă într-un fişier PDF având ataşat un fişier xml (care conţine formularele cod 10, cod 20, cod 30 şi cod 40), la care trebuie ataşat şi un fişier cu extensia zip. Fişierul cu extensia zip va conţine documentele cerute de lege (de exemplu: note explicative la situaţiile financiare anuale, situaţia modificărilor capitalului propriu şi situaţia fluxurilor de numerar, după caz; raportul administratorilor; raportul de audit sau raportul comisiei de cenzori, după caz; propunerea de distribuire a profitului sau de acoperire a pierderii contabile; declaraţia scrisă a persoanelor prevăzute la art. 10 alin. (1) din legea contabilităţii, prin care îşi asumă răspunderea pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale) scanate alb-negru, lizibil, şi cu o rezoluţie care să permită încadrarea în limita a 10 MB a fişierului PDF la care este ataşat fişierul zip. Fişierul zip ataşat situaţiilor financiare anuale nu va conţine parolă.