Înscrierea/radierea în/din Registrul entităţilor/unităţilor de cult pentru care se acordă deduceri fiscale necesită depunerea Cererii de înscriere/radiere în /din Registrul entităţilor/unităţilor de cult pentru care se acorda deduceri fiscale.

Prin depunerea acestui formular, entitatea/unitatea de cult solicită înscrierea sau radierea din Registrul entităţilor/unităţilor de cult pentru care se acordă deduceri fiscale. Formularul se depune prin mijloace electronice de transmitere la distanţă. Reamintim că în Monitorul Oficial nr. 223, din data de 22.03.2019, a fost publicat Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 819 din 19 martie 2019 - pentru aprobarea Procedurii privind organizarea Registrului entităţilor/unităţilor de cult pentru care se acordă deduceri fiscale, precum şi a modelului şi conţinutului unor formulare. Astfel, începând cu data de 1 aprilie 2019, se ţine cont de următoarele: sponsorizările efectuate de persoanele juridice, pentru susţinerea entităţilor nonprofit şi a unităţilor de cult, vor putea fi scăzute din impozitele datorate, conform legii, doar dacă beneficiarii sumelor sunt înscrişi la data încheierii contractului în Registrul

entităţilor/unităţilor de cult pentru care se acordă deduceri fiscale. Sumele acordate de către persoanele fizice în limita unei cote de până la 3,5% din impozitul anual pentru susţinerea entităţilor nonprofit şi a unităţilor de cult vor fi virate în contul acestor beneficiari dacă la momentul plăţii acestora de către organul fiscal sau angajatorul/plătitorul de venit respectivele entitati figurează în Registrul entităţilor/unităţilor de cult pentru care se acordă deduceri fiscale. De precizat, în acest context, că Registrul entităţilor/unităţilor de cult pentru care se acorda deduceri fiscale se organizeaza de ANAF şi se afişează la adresa www.anaf.ro/Informaţii publice. Înscrierea în Registru se realizează pe baza solicitării entităţii, prin depunerea on line a Formularului 163 - "Cerere de înscriere/radiere în/din Registrul entităţilor/unităţilor de cult pentru care se acordă deduceri fiscale, împreună cu certificatele de atestare fiscală eliberate de

organele fiscale locale în a căror evidenţă aceasta este înregistrată ca plătitor de impozite şi taxe locale, dacîă sunt îndeplinite, cumulativ, la data depunerii cererii, următoarele condiţii: desfăşoară activitate în domeniul pentru care a fost constituită, pe baza declaraţiei pe propria răspundere; şi-a îndeplinit toate obligaţiile fiscale declarative prevăzute de lege; nu are obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat, mai vechi de 90 de zile; a depus situaţiile financiare anuale, prevăzute de lege; nu a fost declarată inactivă, potrivit art. 92 din Codul de procedură fiscală. Cererea se soluţionează în termen de 10 zile de la depunere, iar entitatea/unitatea de cult care îndeplineşte toate condiţiile de mai sus se înscrie în Registrul entităţilor/unităţilor de cult pentru care se acordă deduceri fiscale cu data comunicării Deciziei privind aprobarea cererii de înscriere în acest registru.