Formularul 600 se utilizează pentru declararea veniturilor care reprezintă baza lunară de calcul a contribuţiilor sociale.

Formularul 600 "Declaraţie privind venitul asigurat la sistemul public de pensii" se completează şi se depune de următoarele categorii de contribuabili: întreprinzătorii titulari ai unei întreprinderi individuale; membrii întreprinderii familiale; persoanele cu statut de persoană fizică autorizată să desfăşoare activităţi economice; persoanele care realizează venituri din profesii libere; persoanele care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, la care impozitul pe venit se determină pe baza datelor din evidenţa contabilă în partidă simplă. Nu au obligaţia depunerii declaraţiei persoanele care sunt asigurate în sistemul public de pensii, conform art. 6 alin. (1) pct. I lit. a) - c), pct. II, III şi V din Legea nr. 263/2010, persoanele asigurate în sisteme proprii de asigurări sociale neintegrate în sistemul public de pensii, precum şi cele care au calitatea de pensionari. Formularul se utilizează pentru declararea veniturilor care reprezintă baza lunară de calcul a contribuţiilor sociale. Venitul bază de calcul este venitul declarat, care nu poate fi mai mic de 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi nici mai mare decât echivalentul a de 5 ori acest câştig. Declaraţia 600 se completează în două exemplare, de către contribuabili sau de către împuterniciţii acestora, înscriind corect, complet şi cu bună credinţă informaţiile prevăzute de formular şi se depune la unitatea fiscală competentă, copia fiind păstrată de către contribuabil sau de către împuternicitul acestuia. Precizăm că unitatea fiscală competentă este unitatea fiscală în a cărui rază teritorială se află adresa unde contribuabilul îşi are domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde locuieşte efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu. Declaraţia privind venitul asigurat la sistemul public de pensii poate fi modificată de contribuabil din proprie iniţiativă, prin depunerea unei declaraţii rectificative, bifându-se cu X căsuţa aflată pe prima pagină a formularului. Declaraţia rectificativă se completează înscriindu-se toate datele şi informaţiile prevăzute de formular, inclusiv cele care nu diferă faţă de declaraţia iniţială. Declaraţia 600 se depune, pe suport hârtie, direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau prin celelalte metode prevăzute de lege. Data depunerii declaraţiei este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poştă după caz. Declaraţia se poate depune şi prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, în acest caz data depunerii declaraţiei fiind data înregistrării acesteia pe portal, astfel cum rezultă din mesajul electronic transmis de sistemul de tranzacţionare a informaţiilor, cu condiţia validării conţinutului declaraţiei.