ANAF. În octombrie - Primele trei termene pentru declaraţii fiscale
Potrivit calendarului fiscal stabilit de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), primele termene care trebuie respectate de către contribuabili sunt 7 octombrie, 10 octombrie şi, respectiv 15 octombrie.
Astfel, până luni, 7 octombrie, trebuie depusă Declaraţia de menţiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România - Formularul 092. Cel de-al doilea termen este joi, 10 octombrie la depunerea următoarelor declaraţii: 010 - Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni/Declaraţie de radiere pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridica - Formularul 010 sau 700 - Declaraţie pentru înregistrarea/modificarea categoriilor de obligaţii fiscale declarative înscrise în vectorul fiscal - F700, după caz; 020 - Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoane fizice române şi străine care deţin cod numeric personal sau 700 - Declaraţie pentru înregistrarea/modificarea categoriilor de obligaţii fiscale declarative înscrise în vectorul fiscal, după caz; 070 - Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni/Declaraţie de radiere pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere sau 700 - Declaraţie pentru înregistrarea/modificarea categoriilor de obligaţii fiscale declarative înscrise în vectorul fiscal, după caz. Sunt vizate persoanele impozabile, înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, care nu au depăşit plafonul de scutire şi care doresc să fie scoase din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA. Tot până la aceeaşui dată mai trebuie depus şi formularul Notificare privind aplicarea/încetarea aplicării regimului special pentru agricultori - Formularul 087. Al treilea termen, potrivit calendarului fiscal ANAF este marţi, 15 octombrie pentru: Depunerea Situatiei eliberărilor pentru consum de tutun fin tăiat, destinat rulării în ţigarete/alte tutunuri de fumat în luna ... anul ... - Anexa nr.4 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal; Depunerea Situaţiei eliberărilor pentru consum de ţigarete/ţigări şi ţigări de foi în luna ... anul ... - Anexa nr.3 din Norme; Depunerea Situaţiei centralizatoare privind achiziţiile/utilizările de produse accizabile şi livrările de produse finite rezultate în luna ... anul ..., pentru luna precedenta - Anexa nr.26; Depunerea Situaţiei centralizatoare privind achiziţiile şi livrările de produse accizabile pentru luna precedentă - Anexa nr.19; Depunerea Situaţiei privind operaţiunile desfăşurate în antrepozitul fiscal de producţie de alcool şi băuturi spirtoase pentru luna precedentă - Anexa nr.12; Depunerea Situaţiei privind operaţiunile desfăşurate în antrepozitul fiscal de producţie de vinuri/băuturi fermentate/produse intermediare pentru luna precedenta - Anexa nr.13; Depunerea Situaţiei privind operaţiunile desfăşurate în antrepozitul fiscal de producţie de bere pentru luna precedentă - Anexa nr.14; Depunerea Situaţiei privind operaţiunile desfăşurate în antrepozitul fiscal de producţie tutunuri prelucrate pentru luna precedentă - Anexa nr.15; Depunerea Situatiei privind operaţiunile desfăşurate în antrepozitul fiscal de producţie de produse energetice pentru luna precedentă - Anexa nr.16. Totodată, mai trebuie depuse şi: Situaţia privind operaţiunile desfăşurate în antrepozitul fiscal de depozitare pentru luna precedentă - Anexa nr.17; Situaţia centralizatoare privind livrările de produse accizabile în luna ... anul ..., pentru luna precedentă - Anexa nr.21; Depunerea Evidenţei achiziţionării, utilizării şi returnării marcajelor pentru luna precedentă - Anexa nr.42 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIII din Codul fiscal.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.