ANAF. La nivelul structurilor vamale teritoriale - Noi măsuri pentru fluidizarea traficului de mărfuri
Conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) a dispus un set de măsuri care vor fi implementate la nivelul structurilor vamale teritoriale începând cu luna august 2020, pentru sprijinirea activităţii operatorilor economici în contextul dificultăţilor economice generate la nivel mondial de criza COVID-19, a anunţat recent instituţia.
În vederea sprijinirii mediului de afaceri şi având în vedere timpii ridicaţi înregistraţi pentru îndeplinirea formalităţilor vamale la trecerea frontierei, precum şi pentru sprijinirea activităţii operatorilor economici în contextul dificultăţilor economice generate la nivel mondial de criza COVID-19, conducerea ANAF a dispus un set de măsuri care vor fi implementate la nivelul structurilor vamale teritoriale începând cu luna august 2020", se menţionează în comunicat. Printre măsurile care vor fi luate, conducerea ANAF menţionează reducerea numărului de operaţiuni de import de mărfuri pentru care formalităţile vamale de punere în liberă circulaţie se efectuează în birourile vamale de frontieră, precum şi direcţionarea mărfurilor prezentate la frontieră în vederea importului către birourile vamale de interior în a căror arie de competenţă se află sediul operatorului economic importator. Totodată, ANAF are în vedere creşterea numărului operatorilor economici care utilizează procedura simplificată de declarare a mărfurilor prin înscrierea în evidenţele declarantului, precum şi întărirea compartimentelor operative de control vamal prin alocarea de resurse umane suplimentare în structurile vamale cu activitate sporită.
ANAF mai are în vedere uniformizarea activităţii de control desfăşurate de structurile vamale de la nivel central, regional şi local. De asemenea, o altă măsură este fluidizarea traficului de mărfuri prin birourile vamale de frontieră şi întărirea controlului vamal pentru combaterea faptelor de contrabandă şi fraudă vamală la frontieră prin degrevarea de operaţiunile comerciale care nu implică derularea formalităţilor vamale în frontieră. Pe lista de măsuri se menţionează "efectuarea cu prioritate, în birourile vamale de frontieră, a formalităţilor vamale în cazul mărfurilor pentru care particularităţile caracteristicilor fizice ale acestora (mărfurile vrac) sau particularităţile operaţiunii comerciale sau de transport (mărfuri ce necesita gruparea înainte de încărcare în cazul transportului naval), respectiv vamale (mărfuri ce fac obiectul cererilor pentru alocarea de cote tarifare) impun desfăşurarea formalităţilor vamale de import în frontieră."
Totodată, ANAF mai are în vedere eficientizarea controalelor vamale prin dezvoltarea componentei de analiza de risc în cadrul structurilor vamale teritoriale. "Structurile vamale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală sunt preocupate în permanenţă de simplificarea sarcinii administrative a operatorilor economici în cadrul procedurii de declarare a mărfurilor la import/export şi, totodată, de întărire a capacităţii autorităţii vamale de combatere a faptelor de contrabandă şi fraudă vamală", se mai spune în comunicat. În prezent, în România, operaţiunile vamale în care sunt utilizate procedurile simplificate de declarare a mărfurilor deţin o pondere redusă, respectiv de 10%, faţă de 65,57% media la nivelul UE.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.