ANAF: Noutăţi privind impozitarea contractelor civile
Noul Cod fiscal, care va intra în vigoare începând cu ianuarie 2016, aduce modificări în ceea ce priveşte modul de impozitare a contractelor civile.
Astfel, începând de anul viitor, veniturile obținute din contractele civile nu vor mai fi încadrate în categoria venituri din activități independente, ci cel mai mult în categoria venituri din alte surse. Conform noilor prevederi, vor fi încadrate în categoria veniturilor din activități independente doar veniturile obținute de: persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, înființate ca atare la Registrul Comerțului; profesii liberale; persoane care valorifică dreptul de autor. Potrivit art. 114 alin. (2) lit. g), în categoria veniturilor din alte surse se includ, însă nu sunt limitate, următoarele venituri impozabile: "veniturile din activităţi, altele decât cele de producţie, comerţ, prestări de servicii, profesii liberale şi din drepturi de proprietate intelectuală, precum şi activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, pentru care sunt aplicabile prevederile cap. II - Venituri din activităţi independente şi cap. VII - Venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură".
Potrivit actului normativ, impozitul pe venit se va calcula prin reţinere la sursă la momentul acordării banilor de către plătitorii de venituri, prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului brut. Impozitul de 16% reținut la sursă reprezintă impozitul final care trebuie plătit până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reținut. În ceea ce priveşte veniturile din alte surse, categorie în care intră și veniturile obținute dintr-un contract civil, contribuabilul va plăti CASS de 5,5%, conform art. 155 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal. Legat de baza de calcul a CASS datorate de persoanele fizice care realizează venituri din alte surse, aceasta reprezintă "totalul veniturilor brute realizate în cursul anului fiscal precedent, raportat la cele 12 luni ale anului", se arată în noul Cod fiscal. În urma unei derogări, contribuția la plata asigurării de sănătate nu va trebui plătită de persoanele fizice ce realizează venituri din contracte civile în anul 2016, cu condiția ca acestea să fi fost în același timp salariate sau să fi realizat venituri din activități independente. Şi un ultim aspect: persoanele care obțin venituri din contracte civile nu datorează contribuția la pensii, conform noului Cod Fiscal.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.