Recuperarea pierderilor se efectuează în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale în vigoare din anul înregistrării acestora.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) reaminteşte contribuabililor plătitori de impozit pe profit principalele prevederi referitoare la regimul pierderilor fiscale prevăzute de Codul Fiscal. Astfel, potrivit legii, pierderea anuală, stabilită prin declaraţia de impozit pe profit, se recuperează din profiturile impozabile obţinute în următorii 5 ani consecutivi. Recuperarea pierderilor se efectuează în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale în vigoare din anul înregistrării acestora. Prin excepţie de la  acest prevederi, pierderea fiscală anuală realizată începând cu anul 2009, stabilită prin declaraţia de impozit pe profit, se recuperează din profiturile impozabile obţinute în următorii 7 ani consecutivi. Recuperarea pierderilor se va efectua în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale în vigoare din anul înregistrării acestora. Pierderea fiscală înregistrată de contribuabilii care îşi încetează existenţa ca efect al unei operaţiuni de fuziune sau divizare se recuperează de către contribuabilii nou-înfiinţaţi ori de către cei care preiau patrimoniul societăţii absorbite sau divizate, după caz, proporţional cu activele şi pasivele transferate persoanelor juridice beneficiare, potrivit proiectului de fuziune/divizare. În cazul contribuabililor care au fost plătitori de impozit pe venit şi care anterior au realizat pierdere fiscală, pierderea se recuperează pe perioada cuprinsă între data înregistrării pierderii fiscale şi limita celor 5 ani, respectiv 7 ani, după caz. În acest sens, contribuabilii care, începând cu 1 februarie 2013, aplică sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor respectă şi următoarele reguli de recuperare a pierderii fiscale: pierderea fiscală înregistrată în anii anteriori anului 2013 se recuperează potrivit prevederilor art. 26 din Codul Fiscal, de la data la care contribuabilul revine la sistemul de plată a impozitului pe profit, anul 2013 fiind considerat un singur an fiscal în sensul celor 5 sau 7 ani consecutivi; pierderea fiscală din perioada 1 ianuarie - 31 ianuarie 2013 inclusiv, înregistrată de către un contribuabilul care, în această perioadă, a fost plătitor de impozit pe profit, se recuperează, potrivit prevederilor art. 26 din Codul Fiscal, de la data la care contribuabilul revine la sistemul de plată a impozitului pe profit, iar anul 2014 este primul an de recuperare a pierderii, în sensul celor 7 ani consecutivi; în cazul în care contribuabilul a revenit în cursul anului 2013 la sistemul de plată a impozitului pe profit, pierderea fiscală înregistrată în perioada 1 ianuarie - 31 ianuarie 2013, inclusiv, este luată în calcul la stabilirea profitului impozabil/pierderii fiscale din perioada 1 februarie - 31 decembrie 2013, înaintea recuperării pierderilor fiscale din anii precedenţi anului 2013, şi se recuperează începând cu anul 2014, în limita celor 7 ani consecutivi. Perioada 1 februarie - 31 decembrie 2013 inclusiv nu este considerată an fiscal în sensul celor 7 ani consecutivi.