Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va rambursa TVA în valoare de peste 1,12 miliarde de lei în luna martie, a comunicat ANAF.

Din valoarea totală de 1,128 miliarde de lei a deconturilor pentru care există decizie aprobată privind rambursarea lunară a TVA, sumele de restituit totalizează 928,1 milioane lei. Plata efectivă a acestor sume a fost eşalonată în trei tranşe. Tranşa I, în sumă de 182,2 milioane lei, a fost decontată la data de 8 martie, tranşa II respectiv 276,5 milioane lei va fi decontată în 23 martie, iar tranşa III - 469,4 milioane lei, în 29 martie.