Starea de sănătate a efectivelor de animale, precum şi comerţul cu animale vii sau produse de origine animală pot fi influenţate în această perioadă, dacă mişcările de animale prin vânzări, cumpărări sau alte evenimente din  exploataţiile crescătorilor nu se derulează în conformitate cu normele sanitare veterinare.    

Vânzarea animalelor din exploataţiile de la gospodăriile populaţiei se poate face doar în târguri de animale, autorizate/înregistrate la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţeană, conform legislaţiei sanitar-veterinare în vigoare. Pentru a se asigura o stare de sănătate corespunzătoare a efectivelor de animale şi păsări, la nivel naţional şi local, sunt stabilite măsuri care vizează modul cum se aplică şi se respectă legislaţia privind mişcarea şi transportul animalelor în, şi din, exploataţiile comerciale, exploataţiile de la gospodăriile populaţiei, în târguri, şi abatoare şi în activităţi de import-export. În acest context deţinatorul de animale are următoarele obligaţiile: să colaboreze cu medicii veterinari, arondaţi, pentru identificarea şi înregistrarea la timp a animalelor, bovine, ovine, caprine şi porcine, existente în exploataţie; să declare orice fătare, moarte, dispariţie sau furt a oricărui animal în maximum sapte zile; să nu achiziţioneze sau să înstrăineze animale neidentificate, fără documente sanitar-veterinare; să anunţe medicul veterinar de fiecare dată cînd animalul părăseşte exploataţia (ferma, gospodăria individuală), iar în cazul sacrificărilor tradiţionale (porcine, ovine, caprine) să restitue crotalia; în timpul mişcării animalelor, deţinătorii să aibă asupra lor următoarele documente: cartea de exploataţie; certificatul de sănătate şi documentul privind informaţile pentru lanţul alimentar, în cazul mişcării către abator; să respecte circuitul documentelor de mişcare după instrucţiunile primite de la medicul veterinar care le-a eliberat. În ceea ce priveşte obligaţiile transportatorului, acestea sunt următoarele: să accepte la transport numai animale crotaliate şi care sunt însoţite de documentele menţinate mai sus; să verifice la îmbarcare corespondenţa între documente şi animalul îmbarcat; să prezinte la controlul efectuat de autorităţile oficiale, animalele şi documentele acestora; să asigure normele de protecţie şi bunăstare a animalelor pe parcursul călătoriei; să transporte animalele în vehicole autorizate sanitar veterinar în acest scop; pentru mişcarea animalelor vii, în alte judeţe, medicul veterinar de liberă practică împuternicit, înainte de eliberarea certificatului de sănătate, solicită de la DSVSA, judeţeană de origine, obţinerea avizului interjudeţean.

Bovinele, ovinele şi porcinele se sacrifică, în scop comercial, numai în abatoare autorizate care beneficiază de supraveghere sanitară veterinară prin medic oficial, care examinează şi marchează carnea în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Carnea provenită se comercializează şi procesează numai prin unităţi înregistrate sau autorizate sanitar-veterinar, cu respectarea condiţiilor generale şi specifice de igienă şi calitate. Prin excepţie, autoritatea veterinară poate acorda derogare pentru sacrificarea unor specii de animale (porcine, ovine, caprine) în afara abatoarelor de către proprietarii de animale, pentru consumul propriu, fiind interzisă comercializarea cărnii şi a derivatelor rezultate, în afara gospodăriei, cu recomandarea expresă de a se asigura controlul acestor produse de către un medic veterinar împuternicit de DSVSA judeţeană. Reamintim ca legalitatea normelor de funcţionare a târgurilor sunt prevăzute în Ordinul nr. 45 din 17.05.2010, emis de ANSVSA şi publicat în M.O. nr. 333/din 19 mai 2010, complectat cu Ordinul ANSVSA nr. 77/2015.