Anularea sau reducerea - Penalităţilor de întârziere pentru obligaţiile fiscale restante la 31 august
Penalităţile de întârziere stabilite după data de 31 august se anulează doar dacă se plătesc, până la sfârşitul anului, principalul şi dobânzile la zi.
Condiţii şi facilităţi acordate
Potrivit noilor prevederi legale (în vigoare din 5 septembrie), pentru obligaţiile fiscale restante la 31 august 2011, penalităţile de întârziere se anulează, sau se reduc, astfel: penalităţile de întârziere se anulează dacă obligaţiile principale şi dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până la 31 decembrie 2011; penalităţile de întârziere se reduc cu 50% dacă obligaţiile principale şi dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până la 30 iunie 2012. Penalităţile de întârziere la care se face referire mai sus reprezintă sancţiunea pentru plata cu întârziere a obligaţiilor fiscale, respectiv suma datorată pentru neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale principale, prevăzută la art. 120 indice 1 din Codul de Procedură Fiscală. Nivelul penalităţii de întârziere se stabileşte astfel: dacă stingerea se realizează în primele 30 de zile de la scadenţă, nu se datorează şi nu se calculează penalităţi de întârziere pentru obligaţiile fiscale principale stinse; dacă stingerea se realizează în următoarele 60 de zile, nivelul penalităţii de întârziere este de 5% din obligaţiile fiscale principale stinse; după împlinirea termenului prevăzut de 60 de zile, nivelul penalităţii de întârziere este de 15% din obligaţiile fiscale principale rămase nestinse. Atenţie! Perceperea penalităţilor de întârziere nu înlătură obligaţia de plată a dobânzilor.
Anularea/reducerea majorărilor de întârziere
Pentru obligaţiile fiscale restante la 31 august 2011, actele administrativ fiscale sau titlurile executorii prin care s-au stabilit creanţe fiscale accesorii aferente creanţelor fiscale principale, care au fost stinse în condiţiile menţionate mai sus, se desfiinţează, total sau parţial, chiar dacă împotriva acestora s-au exercitat ori nu căi de atac. Pentru dobânzile datorate până la data stingerii şi stabilite prin decizii comunicate după această dată, condiţia se consideră îndeplinită dacă dobânzile se sting până la termenul de plată al acestora care se stabileşte în funcţie de data comunicării, astfel: dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1 - 15 din lună, termenul de plată este până la data de 5 a lunii următoare; dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16 - 31 din lună, termenul de plată este până la data de 20 a lunii următoare. De asemenea, contribuabilii beneficiază şi de anularea sau reducerea unei cote de 50% din majorările de întârziere, reprezentând componenta de penalitate a acestora, aferente obligaţiilor fiscale stinse prin plată sau compensare.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.