Campania APDRP se derulează până în luna august sub denumirea Euro Agricultura - Reţeaua Naţională a Multiplicatorilor de Informaţii despre PNDR, şi are ca slogan "Împreună creştem satul românesc".

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a demarat campania naţională de informare a fermierilor privind modul de accesare a fondurilor europene din PNDR 2013 şi etapa de pregătire pentru PNDR 2020. Campania, care are ca obiectiv diseminarea şi multiplicarea eficientă a informaţiilor şi a mesajelor despre finanţările europene nerambursabile acordate pentru agricultură şi dezvoltare rurală, îşi propune să contribuie la îmbunătăţirea percepţiei generale privind programele de finanţare şi să încurajeze o cât mai bună înţelegere a conceptului de activitate economică derulată la standarde europene. Plecând de la ideea că exemplul concret este cel mai bun mijloc de comunicare, campania va prezenta proiecte care pot fi considerate exemple de bună practică în accesarea şi derularea fondurilor europene. În acelaşi timp, considerând deosebit de importantă asigurarea egalităţii de şanse în accesarea fondurilor, se construieşte un sistem performant de informare a beneficiarilor PNDR dar şi a viitorilor potenţiali beneficiari - este vorba despre Reţeaua Multiplicatorilor de Informaţii privind PNDR, formată din reprezentanţi ai societăţii civile care pot transmite în mod eficient informaţiile către toate persoanele interesate de obţinerea banilor pe care UE îi acordă pentru dezvoltarea mediului rural. Principala activitate pe care se concentrează noul proiect APDRP va fi cea de creare a unei reţele naţionale ce va cuprinde peste 2.000 de multiplicatori de informaţii din toate judeţele ţării. Aceştia vor fi selectaţi şi pregătiţi pentru a putea transmite către publicul larg informaţiile generale şi specifice despre modalitatea şi condiţiile de accesare şi utilizare corectă a fondurilor europene disponibile prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. Selecţia multiplicatorilor va fi făcută pe baza experienţei pe care aceştia o demonstrează în activităţile de comunicare cu publicul larg şi mai ales în comunicarea privind fondurile europene, dar şi pe baza potenţialului lor de multiplicare a informaţiei. Pentru desemnarea multiplicatorilor sunt luate în considerare asociaţii, patronate şi cooperative de profil, ONG-uri reprezentative, Grupuri de Acţiune Locală (GAL), centre de documentare europeană, centre de informare EuropeDirect, asociaţii studenţeşti, organizaţii active în zona rurală etc. Prima etapă a campaniei  constă într-un proces de comunicare, organizat cu multiplicatorii de informaţii, proces în care proiectele finanţate prin PNDR vor fi folosite ca sursă principală de documentare. Sunt prevăzute în acest scop vizite exemplificative la peste 850 de proiecte care au primit sprijin nerambursabil prin PNDR în România, dar şi în alte ţări ale Uniunii Europene. Astfel, în perioada 1- 4 aprilie, APDRP organizează în judeţul nostru o vizită de exemplificare la proiectele de succes finanţate prin PNDR 2007-2013, vizite dedicate persoanelor şi instituţiilor care doresc să facă parte din reţeaua multiplicatorilor de informaţii despre PNDR Euroagricultura. Precizăm că, la nivelul judeţului Bihor se va crea reţeaua judeţeană a multiplicatorilor de informaţii care va avea în componenţă aproximativ 50 de reprezentanţi ai societăţii civile.