APDRP: În cadrul Măsurii 112, au fost evaluate ca eligibile 3.500 de proiecte
În urma analizării tuturor proiectelor depuse la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), din totalul de 4.083 de proiecte depuse în cadrul Măsurii 112 - Instalarea tinerilor fermieri, au fost evaluate ca eligibile 3.500 de proiecte ale tinerilor fermieri, valoarea nerambursabilă a acestora fiind de 71,6 milioane de euro.
Sesiunea pentru depunerea cererilor de finanţare aferente "Instalarea tinerilor fermieri" (Măsura 112) s-a desfăşurat în perioada 1- 29 iulie a acestui an. Tinerii fermieri au solicitat sprijin financiar pentru dezvoltarea diverselor activităţi. Cele mai accesate domenii de investiţii au fost cele pentru apicultură şi ferme vegetale dar şi pentru creşterea animalelor, exploataţii horticole şi modernizări ale fermelor. După publicarea pe pagina oficială de Internet a APDRP a rezultatelor evaluării proiectelor depuse, potenţialii beneficiarii vor fi notificaţi, în termen de 3 zile lucrătoare, dacă proiectul depus a fost declarat eligibil sau neeligibil. În urma primirii notificării, în termen de 5 zile lucrătoare beneficiarii pot depune contestaţii cu privire la rezultatele evaluării proiectelor. Acestea se pot depune la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) unde a fost depusă cererea de finanţare.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.