Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a primit, prin Oficiile Judeţene, 1.780 de cereri de finanţare cu o valoare totală eligibilă (finanţare publică şi privată) de aproximativ 300 de milioane euro în cadrul sesiunii de cereri de proiecte Măsura 312 -- "Încurajarea înfiinţării de microîntreprinderi".

Investiţii vizate

Beneficiarii eligibili pentru sprijinul financiar nerambursabil acordat prin Măsura 312 sunt micro-întreprinderile şi persoanele fizice neînregistrate ca agenţi economici care se angajează, însă, ca până la data semnării contractului de finanţare să fie autorizate cu un statut minim de persoană fizică autorizată şi să funcţioneze ca micro-întreprinderi. Investiţiile vizate sunt în: activităţi non-agricole productive; activităţi de procesare industrială a produselor lemnoase; mecanică fină; asamblarea maşinilor; producţia de unelte şi obiecte casnice, ambalaje etc; dezvoltarea activităţilor meşteşugăreşti; activităţi de marketing; În ceea ce priveşte crearea şi diversificarea serviciilor pentru populaţia rurală, printre investiţiile eligibile sunt cele pentru serviciile de croitorie, frizerie, cizmărie, mecanizarea, transportul - altele decât achiziţia mijloacelor de transport. Sunt, de asemenea, eligibile investiţiile în protecţia fitosanitară şi însămânţare artificială a animalelor, în servicii pentru reparaţii maşini, unelte şi obiecte casnice. Totodată, prin Măsura 312 este sprijinită achiziţionarea de echipamente de producere a energiei din surse regenerabile, altele decât biocombustibilii, dar numai ca parte componentă a proiectelor de investiţii sprijinite prin această măsură.

Aproape 1.800 de cereri depuse

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a primit, prin Oficiile Judeţene, 1.780 de cereri de finanţare cu o valoare totală eligibilă (finanţare publică şi privată) de aproximativ 300 de milioane euro. Pentru sesiunea de cereri de proiecte, desfăşurată în perioada 14 iunie - 15 iulie, au fost disponibile fonduri în valoare de 95,85 de milioane de euro. Proiectele urmează să fie evaluate de către experţii APDRP şi selectate pentru finanţare în funcţie de punctajul obţinut, în limita sumei maxime alocate pentru proiectele depuse în sesiunea amintită. Cele mai multe cereri de finanţare au fost depuse în Regiunea 3 Sud - Muntenia (445 de proiecte) şi în Regiunea 6 Nord - Vest (340 proiecte). Proiectele vizează o multitudine de activităţi, printre care achiziţionarea de utilaje pentru prestarea serviciilor auxiliare producţiei vegetale, înfiinţarea de service-uri auto, a centrelor de întreţinere corporală, deschiderea de cabinete veterinare, ateliere meşteşugăreşti, tipografii, copy center, fabrică de încălţăminte, îmbuteliere apă şi multe altele. Reamintim că finanţarea nerambursabilă în cadrul acestei Măsuri poate ajunge până la 70% din valoarea totală eligibilă a investiţiei, dar nu va putea depăşi 200.000 de euro. Fondurile europene nerambursabile acordate prin Măsura 312 pot sprijini peste 200 de activităţi eligibile, care vor fi dezvoltate numai în mediul rural.