Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a pus la dispoziţia Centrelor Judeţene APIA, începând cu data de 13 septembrie, suma de 36.761.010 lei, reprezentând ajutorul de stat pentru acciza redusă la motorina utilizată în agricultură, aferent cererilor trimestriale depuse în luna iulie prin centrele judeţene şi aprobate prin OMADR 126/27 august a.c.
Sprijinul financiar, în cuantum de 1,162 lei/litru, se acordă potrivit HG 408/2010 privind aprobarea acordării unui ajutor de stat pentru motorina utilizată în agricultură. Potrivit actului normativ mai sus menţionat, nivelul sprijinului se acordă beneficiarilor care au primit acordul prealabil pentru anul 2010. Suma reprezintă acciza redusă pentru o cantitate de motorină determinată, în trimestrul II al anului 2010, de 31.635.980,885 litri, după cum urmează: Sectorul vegetal - 29.332.159,247 litri; Sectorul zootehnic - 2.269.367,368 litri; Sectorul îmbunatăţiri funciare - 34.454,000 litri.