APIA Bihor - verificarea suprafeţelor de teren declarate pentru primirea sprijinului financiar
La Centrul Judeţean Bihor al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) s-au depus 38.704 cereri, pentru suprafaţa totală de peste 350.000 de hectare, cereri prin care fermierii au solicitat sprijin financiar pe unitatea de suprafaţă (la hectar), sprijin financiar aferent anului 2009.
Conform procedurilor, din data de 16 iulie şi până în 15 septembrie a.c., personalul de specialitate al Centrului Judeţean Bihor al APIA, incluzând şi centrele sale locale din judeţ, desfăşoară controale tehnice, în teren, pentru verificarea veridicităţii celor declarate de către solicitantul de subvenţie. "Procedural, efectuăm controlul clasic (pe teren) şi cel prin teledetecţie. Până acum, a continuat dl. ing. Nicolae Rugea, director coordonator adjunct la APIA Bihor, controlul clasic s-a efectuat la 222 de ferme, dintre cele 236 programate. Controlul prin teledetecţie încă nu a început, în program figurând, deocamdată, 1947 de ferme."
La finalizarea întregii operaţiuni de verificare, se va trece la etapa de pregătire a documentaţiilor, în vederea stabilirii corecte a suprafeţelor pentru care se acordă sprijin financiar, şi declanşării plăţilor către beneficiari.
Reamintim că este posibil ca, începând din 16 octombrie a.c., producătorii agricoli să poată primi, ca plăţi anticipate, până la 70% din valoarea plăţilor directe pe unitatea de suprafaţă - subvenţie aferentă anului 2009. Este o propunere, spre adoptare, a Comisiei Europene. Important rămâne ca la nivelul Centrelor judeţene ale APIA să se finalizeze la termen aceste verificări în teren.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.