Beneficiarii reglementărilor privind subvenţia pe unitatea de suprafaţă (la hectar) urmează să primească sumele cuvenite pentru anul 2009, până în luna iunie, inclusiv, 2010, procesul de efectuare a documentaţiilor şi a plăţilor fiind în derulare.

 

Cele enunţate mai sus au fost precizări ale directorului coordonator al APIA Bihor, dl. ing. Traian Abrudan. Precizările sunt ca răspuns la solicitările adresate cotidianului "Crişana" de mai multe persoane din Tinca beneficiare de această subvenţie, dar care nu au primit, încă, sumele aferente anului precedent.

În acelaşi context tematic, dl Traian Abrudan a evidenţiat că din judeţul nostru s-au depus 38.710 cereri pentru subvenţia pe unitatea de suprafaţă. Dintre acestea, au intrat la plată 28.257 (după eşantionare), fiind deja plătiţi integral 25.360 de fermieri, cu suma totală de 35.572.991 lei.

Pentru diferenţa de beneficiari ai subvenţiei pe unitatea de suprafaţă se continuă întocmirea documentaţilor, după controlul prin teledetecţie a suprafeţelor de teren declarate de fermieri, efectuându-se, eşalonat, plăţile.

"Pentru cei supuşi controalelor clasice şi prin teledetecţie şi unde nu sunt concordanţe între declaraţii şi suprafeţele de teren, până la clarificarea situaţiei nu se întocmesc documentaţiile de plată. Zonele dificile, în acest sens, sunt pe arealul Tinca şi Salonta. Pentru aceste zone, a continuat dl. Traian Abrudan, plăţile se vor efectua în ultima perioadă, adică în iunie, anul curent."