APIA: Documente pentru obţinerea - Ajutoarelor de minimis pentru agricultura ecologică
În această perioadă, până la data de 5 iulie, fermierii din sectorul agriculturii ecologice pot depune la sediile APIA cererile unice de solicitare pentru ajutorul specific compensatoriu acordat exploataţiilor vegetale înregistrate în sistemul de agricultură ecologică. Valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unei întreprinderi nu poate depăşi suma de 15.000 euro pe durata a 3 exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual şi în cele două exerciţii financiare precedente. Pentru obtinerea ajutorului de minimis, beneficiarii trebuie să completeze şi să depună cererea pentru ajutorul de minimis în agricultură, la Centrele judeţene ale APIA pe raza teritorială unde se află exploataţia însoţită de următoarele documente: copie de pe buletinul/cartea de identitate al/a titularului, al/a administratorului sau al/a împuternicitului; copie de pe certificatul de înregistrare eliberat de Oficiul Registrului Comerţului/certificatul de înregistrare fiscală, după caz; copie de pe documentele care fac dovada folosinţei terenului; copii de pe fişele de înregistrare în agricultura ecologică a beneficiarului, din anul 2013, respectiv din anul 2014, aprobate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; copie de pe contractul încheiat între beneficiar şi un organism de inspecţie şi certificare, organism acreditat pe teritoriul Uniunii Europene/aprobat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; o notificare emisă beneficiarului de către organismul de inspecţie şi certificare, care să ateste că nu a intervenit nici o cauză de încetare ori de desfiinţare a contractului încheiat între beneficiar şi organismul de inspecţie şi certificare şi că beneficiarul se află în continuare integrat în sistemul de control al organismului respectiv. De asemenea, mai trebuie prezentată şi o copie de pe certificatul de producător emis potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 661/2001 privind procedura de eliberare a certificatului de producător, cu modificările şi completările ulterioare, sau copie de pe atestatul de producător emis în conformitate cu prevederile Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, după caz, pentru producatorii agricoli persoane fizice.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.