Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) a efectuat, până la sfârşitul anului trecut, plăţi aferente campaniei SAPS 2011 în valoare totală de 729 milioane euro, pentru un număr total de 1,071 milioane de fermieri eligibili.

De asemenea, alte 298 milioane euro au reprezentat plăţle pentru 335.000 de fermieri eligibili pentru sprijinul acordat zonelor defavorizate prin măsura de agromediu. Aceasta sumă se referă la măsurile delegate din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală AXA II, respectiv pe măsura 211 - Sprijin pentru zona montană defavorizată, pe măsura 212 - Sprijin pentru zone defavorizate, altele decât zona montană şi pe măsura 214 - Plăţi de agromediu. Cuantumul alocat plăţilor directe unice pe suprafaţă este de 100,65 euro/hectar pentru 2011, la care se va aplica un coeficient de reducere liniară, ca urmare a depăşirii suprafeţei de referinţă de 8,7 milioane de hectare.

În cadrul campaniei SAPS 2011, Romania beneficiază de la UE de o alocaţie financiară de aproximativ 900 milioane euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).