Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Bihor anunţă solicitanţii bihoreni, care au depus dosare de finanţare nerambursabilă pentru instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, că au fost aprobate alte 16 (în total 781) dosare de către Administraţia Fondului pentru Mediu Bucureşti (AFM).

Peste 1.000 de solicitări

Până în prezent s-au analizat dosarele depuse în perioada 1 iulie - 19 noiembrie 2010. Concret: numărul total cereri de finanţare depuse până la data de 31 ianuarie a.c. se ridică la 1.015; numărul dosarelor evaluate până la  30 mai - 895; au fost aprobate 781 dosare şi au fost semnate, până la 30 mai,  699 de contracte de finanţare nerambursabilă, 114 cereri fiind respinse; numărul total al dosarelor de decontare depuse până la 30 mai este 201. Solicitanţii bihoreni a căror cereri de finanţare au fost aprobate  (conform listelor afişate pe site-ul www.afm.ro ) sunt rugaţi să se prezinte la sediul APM Bihor - Oradea, B-dul Dacia nr. 25/A, cu actul de identitate, în original, pentru semnarea contractelor de finanţare nerambursabilă, după următorul program: luni - joi - între orele 8.30 - 12.00,  13.00 - 16.00; vineri - între orele 8.30 -12.00. Totodată, APM Bihor anunţă persoanele fizice beneficiare, care se regăsesc pe lista afişată în data de 30 mai pe site-ul www.afm.ro, să se prezinte începând cu data de 6 iunie a.c. la sediul instituţiei în vederea semnării contractelor de finanţare. Contractele de finanţare nerambursabilă sunt valabile 12 luni de la data semnării acestora de către părţile contractante.

Dosar de decontare

În ceea ce priveşte solicitanţii ale căror dosare au fost respinse, aceştia pot depune în termen de 10 zile de la afişarea pe site www.afm.ro contestaţii la sediul APM Bihor, respectând cele prevăzute în ghidul de finanţare. Revenind, după semnarea contractului şi achiziţionarea instalaţiei, beneficiarii finanţării  vor depune la sediul APM Bihor un dosar de decontare, care va cuprinde: cererea de tragere, conform anexei nr. 1 la contractul de finanţare nerambursabilă (completată prin tehnoredactare computerizată); contractul de execuţie, în copie legalizată; factura fiscală/facturile fiscale, în copie; documente bancare privind achitarea facturilor fiscale prezentate şi/sau chitanţă; proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor în original;       certificatul de garanţie emis de producător pentru instalaţie, în copie; un plic pe care se va completa numele adresa completă a solicitantului, titlul programului: "Programul privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire", precum şi numărul şi data contractului de finanţare nerambursabilă în baza căruia se solicită decontarea. Factura depusă în vederea decontării trebuie să fie emisă înainte de data depunerii cererii  de tragere şi după data semnării contractului de finanţare nerambursabilă.