Renta viageră agricolă reprezintă suma de bani plătită anual, de către stat, pe durata vieţii acelui agricultor care vinde sau donează, respectiv arendează terenurile aflate în proprietatea sa. Această prevedere este conform Legii 247/2005,care a intrat în vigoare începând cu 22 iulie 2005. De atunci şi până acum, numeroşi bihoreni au fost atraşi de aceste prevederi şi s-au adresat Biroului Judeţean de Rentă Viageră Agricolă (BJRVA) Bihor.

 

La sediul BJRVA Bihor erauşi ieri câteva persoane care se interesau de condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească încât să poată obţine rentă viageră agricolă. Într-un moment de răgaz,am reuşit să discutăm cu dl Janota Laszlo, şeful BJRVA Bihor. Şi aveam să aflăm şi să notăm că de la intrarea în vigoare a Legii rentei viagere agricole şi până la finele lunii octombrie se află în evidenţele BJRVA Bihor 2.541 de dosare (cereri) de rentieri. "Dintre aceşti 2.541 de solicitanţi de rentă viageră agricolă unii au preferat să vândă sau să doneze terenul, însemnând o suprafaţă totală de 3.937 hectare, iar alţii au optat pentru arendarea terenului, însemnând 6.002 hectare. Însumând, a continuat dl Janota Laszlo, rezultă că în Bihor sunt 9.939 de hectare de teren agricol de pe urma căruia, în baza Legii, s-a solicitat rentă viageră agricolă."

Dintre cei 2.541 de solicitanţi de rentă viageră, 1.869 de persoane sunt deja posesorii carnetului de rentier şi primesc drepturile băneşti cuvenite. De pildă, banii primiţi de aceştia, până la finele lunii august 2009, pentru anul trecut, au totalizat 1.678.725 de lei.

Cât priveşte situaţia depunerii solicitărilor de rentă viageră agricolă, în acest an a crescut substanţial numărul dosarelor pe care bihorenii le-au adus la BJRVA Bihor. Numai în luna octombrie, spre exemplu, s-au înregistrat 211 solicitări, iar primirea dosarelor continuă până la finele lui 2009. "Pentru cei care, în 2009, depun dosare de rentă viageră şi, fireşte, vor fi aprobate dacă îndeplinesc prevederile legii, vor beneficia de renta viageră aferentă anului 2009, în anul viitor. Plăţile se efectuează începând cu luna aprilie şi până în august, inclusiv", a specificat dl Janota Laszlo. De reţinut, şi răspundem astfel celor care ne-au întrebat, că indiferent în ce an a fost vândut sau donat pământul, dar numai după apariţia Legii 247/22 iulie 2005, renta viageră se calculează retroactiv doar pentru anul în care s-a depus dosarul de solicitare a rentei.

Reamintim că poate fi rentier agricol persoana care a împlinit 62 de ani şi care deţine în proprietate până la 10 hectare de teren agricol şi care îl vinde, donează sau arendează în totalitate sau parţial. Poate fi rentier agricol, indiferent de vârstă, pesoana pensionată pe caz de boală (gradul I sau gadul II). Renta viageră agricolă reprezintă echivalentul în lei a 100 euro/an, pentru fiecare hectar de teren agricol vândut sau donat şi echivalentul în lei a 50 euro/an, pentru fiecare hectar de teren arendat.