Încă un pas, dar drumul este lung Periodic, Agenţia de Protecţie a Mediului Bihor - Compartimentul Conservarea Biodiversităţii şi Arii Protejate procedează, după reguli stricte, la atribuirea în custodie a ariilor naturale protejate din judeţul Bihor. La ultima şedinţă de evaluare a solicitărilor de acordare a custodiei, şase astfel de arii naturale protejate de interes naţional din Bihor au fost atribuite unor instituţii. Este vorba despre Lacul Cicoş - custode, Regia Naţională a Pădurilor - Direcţia Silvică Oradea; Peştera Meziad - custode, Primăria Remetea în parteneriat cu Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă Bihor; Peştera Topliţa - custode, Institutul de Speologie "Emil Racoviţă" Cluj-Napoca; Peştera Ciurului Izbuc, Peştera Ciurului Ponor şi Peştera Gruet - toate trei având custode Clubul de Speologie "Cristal" Oradea. Pentru aceste arii protejate, urmează (mâine, 30 septembrie a.c.) să se înmâneze, la sediul APM Bihor, convenţiile de custodie, atestatele şi legitimaţiile de custode. Cât priveşte legitimaţiile de custode, ele au rolul de a împuternici persoanele respective - ca reprezentanţi ai instituţiilor ce au preluat în custodie ariile naturale protejate - să constate faptele ce constituie contravenţii şi să aplice sancţiunile ce derivă din nerespectarea legalităţii pe teritoriul ariilor naturale protejate din Bihor, preluate în custodie. De la aplicarea noilor reglementări referitoare la încredinţarea administrării sau de atribuire a custodiei ariilor naturale protejate, s-a reuşit, până acum, doar în mică măsură, comparativ cu numărul mare de arii naturale protejate din Bihor, punerea în practică a acestor prevederi. Cauza? Solicitări puţine pentru luarea în custodie. La acestă dată, dintre cele 61 de arii naturale protejate existente în Bihor, numai 17 s-au dat în custodie. Celelalte 44 rămân în vechiul şi neeficientul sistem de administrare de către primăriile pe raza cărora se află "obiectivul" respectiv. Şi cum lipsa de fonduri - care ar trebui create şi destinate acestui scop - se perpetuează, ariile naturale protejate care nu au custode rămân doar în... scripte ca având administrator, fără a se întreprinde nimic altceva în buna gospodărire, întreţinere şi valorificare a lor...