Atuuri pentru agenţii economici, participanţi la târguri şi expoziţii internaţionale
În Hotărîrea Guvernului României (HGR) nr.64/2003 privind aprobarea mecanismelor de acordare a sprijinului financiar, se prevăd facilităţile de care beneficiază agenţii economici care participă la manifestări expoziţionale internaţionale.
Emil Incze, şeful reprezentanţei Bihor - Centrul Român de Comerţ Exterior (CRCE), ne-a declarat: "Beneficiarii Programului de participare la târguri şi expoziţii internaţionale sunt agenţii economici, persoane juridice române, care îndeplinesc următoarele condiţii: au în obiectul de activitate operaţiuni de export; nomenclatorul de export corespunde cu profilul târgului la care se solicită participarea; au realizări la export în anii anteriori, cu exceptia firmelor nou-înfiinţate; au rezultate pozitive privind eficienţa participării la târguri şi expoziţii cu sprijin de la bugetul de stat, în cazul prezenţei la astfel de acţiuni în anii anteriori. Cei care doresc să participe trebuie să se adreseze Departamentului de Comerţ Exterior."
Firmele participante la astfel de manifestări primesc 45% din cheltuielile pentru transportul şi cazarea unui participant de la fiecare expozant şi 95% din cheltuielile în valută pentru închirierea sau construirea spaţiilor expoziţionale, transport, alte cheltuieli şi pentru cheltuielile de pregătire, în ţară, a manifestărilor. Cheltuielile vor fi decontate pe baza documentelor justificative, după aprobarea decontului final al acţiunii. În cazul cheltuielilor ocazionate de transportul exponatelor, agenţii economici vor efectua plata integrala a transportului către firma transportatoare, urmând ca decontarea cotei de 95% să se facă în baza documentelor vamale de încheiere a operaţiunii de export temporar şi a documentelor de plată a transportului exponatelor, după aprobarea decontului final al acţiunii de către ordonatorul principal de credite. Persoanele care doresc mai multe informaţii se pot adresa patronatelor de ramură sau Departamentului de Comerţ Exterior din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului sau pot accesa site-ul acestei instituţii: www.traderom.ro



Comentarii
Nu există nici un comentariu.