Au fost achiziţionate 17.000 de certificate calificate
Un număr de 70.000 de firme au achiziţionat certificate calificate pentru depunerea pe Internet a declaraţiei unice privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate.
Potrivit datelor Autorităţii Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), au fost achiziţionate 17.000 de certificate calificate cu care se pot depune declaraţii pentru un număr de 70.000 de contribuabili. Reamintim că, potrivit legii, există o perioadă de 6 luni de graţie în care declaraţiile mai pot fi preluate la ghişeu. Depunerea declaraţiilor de către contribuabili începe din 7 februarie 2011 şi va fi obligatorie prin Internet după data de 1 iulie 2011. Semnătura digitală costă aproximativ 50 de euro, iar reînnoirea ei costă 30 de euro.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.