Datele Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) relevă faptul că importurile de cartofi, în stare proaspătă sau refrigerată, au totalizat 76.151,22 tone, în primele şapte luni din 2011.

Datele MADR indică, totodată, că valoarea acestor importuri realizate din ţările intra şi extra comunitare a depăşit, în primele şapte luni ale anului, 22,17 milioane de euro, faţă de numai 7,74 milioane de euro în perioada similară din 2010.  În ceea ce priveşte exporturile de cartofi, acestea au fost, în primele şapte luni, de numai 9.160,7 de tone, în valoare de două milioane de euro, în timp ce în perioada similară din 2010 încasările au depăşit 1,63 milioane euro, pentru 18.403,5 tone. Potrivit datelor MADR, România a obţinut, în 2011, o producţie de cartofi de 3,55 de milioane tone, în creştere uşoară faţă de cele 3,3 milioane tone în 2010. Randamentul la hectar a fost de 17,5 tone în 2011, iar suprafaţa cultivată s-a cifrat la 208.092 hectare.