Cotele reduse de TVA de 9% şi, respectiv, 5% au rămas nemodificate. Cota standard de 24% se aplică asupra bazei de impozitare pentru operaţiunile impozabile care nu sunt scutite de taxă sau care nu sunt supuse cotelor reduse" - ne-a precizat dl. Vasile Farc, purtător de cuvânt în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Bihor.
Reamintim faptul că TVA în cotă redusă de 9% se aplică în cazul livrării de medicamente de uz uman şi veterinar, de produse ortopedice şi proteze - cu excepţia protezelor dentare. De asemenea, în cazul livrării de manuale şcolare, cărţi, ziare şi reviste se aplică tot cota redusă. Mai beneficiază de cota de 9% serviciile constând în permiterea accesului la castele, muzee, monumente istorice, grădini botanice, târguri, expoziţii, cinematografe, precum şi cazarea în cadrul sectorului hotelier. La sfârşitul lunii decembrie 2008, autorităţile au decis aplicarea unei cote reduse de TVA de 5% în cazul locuinţelor noi, pentru a ajuta sectorul imobiliar. TVA de 5% se aplică la livrarea de locuinţe cu o suprafaţă utilă de maximum 120 mp, exclusiv anexele gospodăreşti, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depăşeste suma de 380.000 de lei, exclusiv TVA.