Au fost publicate proiectele model pentru fermele de familie
Beneficiarii români care vor să-şi dezvolte fermele de familie pot accesa până la 125.000 de euro din fonduri europene pe o nouă sesiune lansată de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) pentru Măsura 121 - "Modernizarea exploataţiilor agricole".
Scopul măsurii este de a transforma fermele de semi-subzistenta în ferme comerciale care, pe lângă asigurarea autoconsumului, vor putea ieşi pe piaţă cu produsele obţinute în cadrul fermei de familie. Pentru a veni în sprijinul fermierilor interesaţi să acceseze Măsura 121 adresată celor care vor să dezvolte fermele de familie, APDRP a pus la dispoziţia potenţialilor beneficiari, cu titlu gratuit, proiecte model şi informaţii documentate tehnic. Beneficiarii vor putea opta între şase proiecte tip: pentru ferma de vaci destinată producţiei de lapte - maximum 20 de capete; ferma de legume în câmp - maximum 2 de hectare; ferma de legume în spaţii protejate - cel mult 1000 de metri pătraţi; livada de pomi şi arbuşti fructiferi - maximum 5 hectare; ferma pentru creşterea de păsări - maximum 4.000 de capete; ferme de creştere şi îngrăşare porci - maximum 100 de capete. Pentru a putea utiliza proiectele model a investiţiilor finanţabile prin Măsura 121 (sesiunea iunie - iulie 2013), fermierii ar trebui să citească Ghidul Solicitantului Versiunea 11 aferent Măsurii 121, pentru a verifica îndeplinirea condiţiilor şi criteriilor de accesare. Valorile în baza cărora a fost întocmit bugetul celor 6 modele de investiţii sunt estimative. Fiecare solicitant va adapta aceste valori conform ofertelor estimative de preţ pe care le va solicita furnizorilor de bunuri, servicii sau lucrări. Şi planşele de arhitectură aferente proiectelor care prevăd construcţii sunt orientative, fiecare solicitant având posibilitatea să adapteze planşele de arhitectură pentru propria investiţie conform soluţiei tehnice adoptate. Pentru mai multe informaţii, fermierii pot consulta site-ul APDRP. Reamintim că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a lansat, din 25 iunie, o sesiune de depunere proiecte pentru Măsura 121 "Modernizarea exploataţiilor agricole" din PNDR care se adresează fermelor de familie. În cadrul sesiunii pentru care sunt alocate 50 milioane euro vor fi finanţate aproximativ 1.000 ferme de familie, cu o valoare maximă eligibilă a proiectului de 125.000 euro, din care până la 50.000 euro sprijin nerambursabil prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. Pot depune proiecte persoane fizice, cu condiţia autorizării înaintea semnării contractului de finanţare, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale şi alte tipuri de beneficiari eligibili în cadrul măsurii 121.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.