Autorizarea activităţii de schimb valutar
Procedura de autorizare este obligatorie pentru entităţile care desfăşoară activităţi de schimb valutar pentru persoane fizice pe teritoriul României.
Aceste entităţi sunt obligate, potrivit Ordinului Ministrului Finanţelor Publice nr. 664/2012, să se conformeze condiţiilor legale şi să depună documentele necesare pentru obţinerea autorizaţiei de schimb valutar în termen de 360 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ, respectiv până la 14 mai 2013 (termen decalat prin Ordinul viceprimului-ministru, ministrului Finanţelor Publice nr. 1.330/2012). Categoriile de entităţi care pot efectua activităţi de schimb valutar pentru persoane fizice pe teritoriul României cărora le sunt aplicabile prevederile amintitului Ordin sunt următoarele: casele de schimb valutar, organizate ca persoane juridice conform Legii nr. 31/1190 privind societăţile comerciale, care au ca obiect principal de activitate activităţile de schimb valutar pentru persoane fizice cod CAEN 6612 "Activităţi de intermediere a tranzacţiilor financiare - activităţi ale birourilor de schimb valutar" şi ca activităţi secundare cele incluse în codul CAEN 6619 "Activităţi auxiliare intermedierilor financiare, exclusiv activităţi de asigurări şi coduri de pensii - remiterea de bani"; persoanele juridice şi alte entităţi care beneficiază de prevederi legale exprese şi au stipulate activităţile de schimb valutar pentru persoane fizice în actele constitutive care le reglementează înfiinţarea şi funcţionarea; entităţile care deţin în administrare structuri de primire turistice cu funcţiuni de cazare turistică şi au în obiectul de activitate operaţiuni de cumpărare de valute sub formă de numerar şi substitute de numerar.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.