Comisia Europeana (CE) a autorizat recent o schemă de ajutor românească având un buget de 120 milioane lei (aproximativ 30 milioane euro), al cărei obiectiv este sprijinirea fermierilor care, din cauza crizei economice, întâmpină dificultăţi în accesarea creditelor. Ajutoarele în cadrul acestei scheme sunt limitate în timp şi sunt acordate sub formă de credite subvenţionate. Schema constituie o aplicare a Cadrului temporar pentru accesul întreprinderilor la finanţare în perioada de criză, adoptat de Comisie în decembrie 2010. Potrivit Comunicatul CE, schema se adresează fermierilor din sectorul producţiei agricole primare, cu condiţia ca aceştia să nu se afle în dificultate. Schema este limitata în timp, ajutoarele fiind acordate numai pentru contracte de credit semnate până 31 decembrie 2011, şi acoperă dobânzile plătite până la 31 decembrie 2013.