Potrivit Calendarului stabilit de Autoritatea Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) pentru anul 2011, în această lună, contribuabilii trebuie să îndeplinească mai multe obligaţii fiscale.

Astfel, până la data de 7 noiembrie, contribuabilii trebuie să depună Declaraţia de menţiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România. Formularul 092 trebuie depus de către persoanele juridice şi persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere care au efectuat achiziţii intracomunitare în luna octombrie şi sunt obligate să-şi modifice perioada fiscală devenind plătitori de TVA lunar. Un al doilea termen este 10 noiembrie, dată până la care persoanele juridice trebuie să depună Declaraţia de înregistrare fiscală/de menţiuni pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, formular 010. Tot până la aceeaşi dată mai trebuie depuse: Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere - Formularul 070;  Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoane fizice române, Formular 020.

Data de 25 noiembrie vine cu cele mai multe obligaţii declarative. Astfel, contribuabilii au obligaţia să se prezinte la fisc cu: Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, formular 100, cu termen lunar pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii octombrie; Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, formular 112, cu termen lunar; Decontul de taxă pe valoarea adăugată, formular 300, cu termen lunar, pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii octombrie; Decontul special de TVA, formular 301, pentru contribuabilii înregistraţi în scopuri de TVA, care au efectuat: achiziţii intracomunitare în luna precedentă, achiziţii intracomunitare de mijloace de transport care nu sunt considerate noi, contribuabilii care au efectuat achiziţii de servicii intracomunitare pentru care beneficiarul este obligat la plata TVA, precum şi pentru contribuabilii neînregistraţi şi care nu au obligaţia înregistrării, care au efectuat achiziţii intracomunitare de mijloace de transport noi sau produse accizabile. Alte două declaraţii a căror depunere are termen limită 25 noiembrie sunt Declaraţia recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare, formular 390 VIES, respectiv Declaraţia privind veniturile sub formă de salarii din străinătate  - Formular 224, pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii octombrie.