În evidenţa cazierului fiscal se ţin contribuabilii, persoane fizice şi juridice, precum şi asociaţii, acţionarii şi, respectiv, reprezentanţii legali ai persoanelor juridice, care au săvârşit fapte sancţionate de către normele fiscale, financiare, vamale şi cele ce ţin de disciplina financiară.

Acte doveditoare

Cazierul fiscal se emite, la nivel local, de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) iar înscrierea în cazierul fiscal a unor fapte relevante se face în baza unor acte doveditoare. Faptele astfel săvârşite trebuie constatate şi sancţionate în mod legal, iar constatările şi sancţiunile astfel acordate trebuie să fi fost rămase definitive prin epuizarea tuturor căilor de atac sau prin neatacare. Prezentarea certificatului de cazier fiscal este obligatorie în următoarele situaţii: la înfiinţarea societăţilor comerciale, a societăţilor cooperative şi a cooperativelor agricole, de către asociaţi, acţionari şi reprezentanţii legali desemnaţi; la solicitarea înscrierii asociaţiilor şi fundaţiilor în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor de către asociaţii sau membrii fondatori ai acestora; la autorizarea exercitării unei activitati independente de către solicitanţi; la cesiunea părţilor sociale sau a acţiunilor de către noii asociaţi sau acţionari; la numirea de noi reprezentanţi legali, precum şi la cooptarea de noi asociaţi sau acţionari cu prilejul efectuării majorării de capital social.

Eliberarea certificatului

Cu excepţia cazului când certificatul fiscal este cerut în vederea înscrierii asociaţiilor şi fundaţiilor în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor de către asociaţii sau membrii fondatori ai acestora, solicitarea, eliberarea şi transmiterea cazierului fiscal se face în mod direct, în format electronic, între Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în baza unui acord semnat între cele două instituţii. Persoanele juridice pot solicita eliberarea unui certificat fiscal prin reprezentantii săi legali sau printr-un mandatar, solicitarea fiind însoţită de o copie a certificatului de înmatriculare a solicitantului, de o copie certificată a actului constitutiv sau un certificat constatator recent şi o copie a cărţii de identitate a reprezentantului legal sau a împuternicitului, după caz. Cererea unei persoane fizice trebuie însoţită de copia cărtii de identitate a solicitantului şi copia cărtii de identitate a mandatarului, după caz. Taxa aferentă eliberării unui certificat de cazier fiscal este de 20 lei şi se plăteşte, de regulă, la sediul unităţii care eliberează cazierul fiscal. Un cazier fiscal este valabil o perioadă de 30 de zile de la data emiterii şi poate fi folosit numai în scopul pentru care a fost solicitat.