Camera de Comerţ şi Industrie Bihor, furnizor de formare profesională autorizat, organizează Cursul de specializare "Manager Proiect", certificat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS)  şi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării (MECI).

Cursul se desfăşoară, la sediul CCI Bihor, pe parcursul a 6 zile, în perioada 9-15 decembrie, în intervalul orar 12.30 - 19.30. Vor fi abordate în cadrul cursului teme precum: Ciclul de proiect; Instrumente structurale alocate României 2007 - 2013;Cererea de finanţare - exerciţiu de completare; Comunicare şi vizibilitate conform Manualului de Identitate Vizuală;  Selectarea echipei de proiect;-Întocmirea bugetului; Realizarea achiziţiilor publice. Absolvenţii acestui curs dobândesc cunoştinţele şi abilităţile necesare pentru accesarea fondurilor structurale, derularea şi implementarea proiectelor finanţate prin intermediul fondurilor nerambursabile, în conformitate cu criteriile Comisiei Europene. Cursanţii vor dispune de suport de curs, CD cu documentele cadru strategice. Programul de instruire cuprinde şi o componentă practică care constă în completarea unei cereri de finanţare nerambursabilă, în baza unei idei de proiect pe care o au participanţii la instruire. Lectorii sunt specialişti cu o solidă pregătire în accesarea de fonduri de finanţare pentru instituţiile publice / societăţi comerciale. La finalul cursului se va elibera Certificat de absolvire pentru ocupaţia Manager proiect, recunoscut la nivel naţional de MMFPS şi MECI. Taxa de participare este: pentru 1 persoană - 900 lei; pentru 2 persoane de la aceeaşi instituţie - 1.200 lei; pentru 3 persoane de la aceeaşi instituţie - 1.500 lei. Înscrierile se fac în ordinea primirii formularelor de înscriere. Pentru mai mjulte informaţii, persoanele interesatese pot adresa CCI Bihor, telefon 0259/417.807, 0771/646.729, 0771/712.453.