CCI Bihor: în perioada 8-12 iunie, Târgul internaţional Ambient 2011
"Ambient" este un târg lider pentru zona Europei Centrale şi de Sud-Est care prezintă cea mai cuprinzătoare gamă de produse şi sisteme pentru amenajări interioare şi exterioare, decoraţiuni şi mobilier.
Aflat la ediţia a XVIII-a, târgul va fi organizat într-un nou concept care respectă tendinţele înregistrate la nivel internaţional, de către marile târguri cu tematică similară. Astfel, începând din acest an, tematica târgului va fi îmbogăţită cu domeniul mobilei. Ediţia din acest an va beneficia, totodată, de prezenţa unui număr mare de vizitatori specialişti (dezvoltatori, antreprenori, comercianţi, reţele de distribuţie tip DIY, designeri de interior, arhitecţi). Ambient 2011 cuprinde 6 sectoare tematice principale: produse şi sisteme pentru finisaje; amenajări de interior; amenajări exterioare; piscine; mobilier; echipamente electrocasnice; oferte imobiliare în domeniul rezidenţial. Ultimele două ediţii ale târgului s-au bucurat de participarea a peste 600 de companii, din care mai mult de 30% au fost firme străine, şi aproape 20% au fost firme la prima participare. În acelaşi timp, standurile firmele expozante au fost vizitate de peste 35.000 de persoane, atât specialişti, cât şi public larg. Reamintim că reprezentantul Romexpo, în judeţul Bihor, este Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Bihor. În acest sens, membrii Camerei de Comerţ care participă la târgurile organizate de Romexpo beneficiază de un discount de 20% la tarifele de listă ale organizatorului. Pentru mai multe informaţii, cei interesaţi9 pot suna la CCI Bihor, 0259.417.807 sau să transmită întrebarile la e-mail secretariat@ccibh.ro.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.