Potrivit datelor instituţiei bihorene, la data de 29 octombrie sunt generate 199 de liste de plată pentru 37.991 fermieri, plata fiind efectuată pentru un număr de 25.074 fermieri din judeţul Bihor.

Centrul Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (CJAPIA) Bihor informează că, de asemenea, s-a efectuat plata pentru cererile de solicitare a ajutorului de stat pentru poliţele de asigurare încheiate cu societăţile de asigurare-reasigurare pentru culturile înfiinţate în în toamna anului 2013, tranşa IV şi a cererilor aferente Schemei de ajutor de stat pentru ameliorarea raselor de animale. Schema de ajutor de stat pentru poliţele de asigurare încheiate cu societăţile de asigurare-reasigurare se aplică doar beneficiarilor întreprinderi mici şi mijlocii care desfăşoară activitate în domeniul producţiei agricole primare,dacă au ca obiect de activitate exploatarea terenurilor agricole şi/sau creşterea animalelor, păsărilor, familiilor de albine şi îndeplinesc următoarele condiţii, în funcţie de obiectul de activitate. Astfel, beneficiarii trebuie să exploateze terenuri agricole în calitate de proprietari, arendaşi, concesionari, asociaţi administratori în cadrul asociaţiilor în participaţiune, locatari sau altele asemenea, pentru următoarele categorii: culturi în teren arabil, anuale şi perene, plantaţii de pomi şi arbuşti fructiferi, de hamei şi de vii, cu excepţia soiurilor de struguri pentru vin care beneficiază de sprijin în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 756/2008 privind aprobarea Normelor metodologice de acordare a sprijinului financiar producătorilor din sectorul vitivinicol pentru asigurarea recoltei de struguri pentru vin, denumite în continuare culturi agricole, şi au încheiate poliţe de asigurare cu societăţi de asigurare-reasigurare. Totodată, beneficiarii trebuie să deţină, crească sau exploateze animale, păsări şi/sau familii de albine înscrise în Registrul naţional al exploataţiilor şi/sau în Registrul agricol, după caz, şi au încheiate poliţe de asigurare cu societăţi de asigurare-reasigurare. În judeţul Bihor au fost depuse 64 de cereri, suma plătită fiind de 62.492,49 lei. În cadrul Schemei de ajutor de stat pentru ameliorarea raselor de animale ajutoarele de stat sunt furnizate - sub formă de servicii subvenţionate - microîntreprinderilor, întreprinderilor mici şi mijlocii care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei de produse agricole. Ajutorul de stat se acordă pentru rasele de animale din speciile taurine, bubaline, ovine, caprine, porcine şi ecvine. Solicitanţii ajutorului de stat sunt asociaţii sau organizaţii de crescători care prestează serviciile în domeniul producţiei de produse agricole şi care îndeplinesc următoarele condiţii: sunt persoane juridice conform legislaţiei în vigoare; sunt acreditaţi de Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie "Prof. Dr. G. K. Constantinescu" - ANARZ, în calitate de autoritate competentă, pentru efectuarea serviciilor prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a) şi b) din Regulamentul (CE) nr. 1.857/2006; efectuează serviciile prevăzute la lit. b), în conformitate cu prevederile legale;  realizează parametrii tehnici ai programului de ameliorare a rasei pentru care solicită sprijinul financiar. "În judeţul Bihor a fost depusă 1 cerere, iar suma plătită este de 5.553 lei. Împreună cu colegii de la CJAPIA Bihor am făcut un efort deosebit pentru a finaliza verificarea administrativă a cererilor unice de plată pe suprafaţă în cel mai scurt timp, astfel încât fermierii să primească avansul. Asigurăm pe această cale fermierii care nu au primit până la această dată banii  că APIA Central va efectua plata în perioada imediat următoare" - precizează ing. Florian PAVEL, director executiv al instituţiei bihorene.