CJAPIA Bihor: au fost depuse doar 45 de cereri depuse pentru motorina utilizată în agricultură
Pentru necesarul de motorină în culturile vegetale, beneficiarii trebuie să prezinte adeverinţă de la Primăria de care aparţin pentru suprafeţele pe care le lucrează, iar pentru necesarul în sectorul zootehnic - adeverinţă cu numărul de animale înscrie în Registrul Naţional al exploataţiilor (RNE).
Centrul Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (CJAPIA) Bihor reaminteşte producătorilor agricoli că data limită până la care pot depune cereri de acord prealabil pentru finanţarea prin rambursare pentru motorina utilizată în agricultură pentru anul 2011 este 31 decembrie 2010. Prin această cerere, beneficiarii estimează cantitatea de motorină care va fi utilizată în anul 2011 la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură, respectiv în sectoarele vegetal, zootehnic şi îmbunătăţiri funciare şi pentru care solicită trimestrial ajutorul de stat. După obţinerea acordului prealabil, emis de către APIA, beneficiarii trebuie să depună la centrele judeţene APIA o cerere trimestrială pentru ajutorul de stat prin rambursare a diferenţei de acciză. Cererea se depune până la finele lunii următoare trimestrului pentru care se solicită rambursarea şi este însoţită de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate în trimestrul respectiv, precum şi de documentele prevăzute de Ordinul 126/2010 cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit HG 408/2010, pentru motorina utilizată la efectuarea lucărilor mecanice în agricultură se stabileşte o acciză redusă de 21 euro/1000 litri. Diferenţa dintre acciza standard şi cea redusă se acordă ca ajutor de stat sub formă de rambursare.
Potrivit datelor CJAPIA Bihor, până în prezent, din cele circa 400 de cereri estimate, au fost depuse doar 45 de cereri de acord prealabil pentru finanţarea prin rambursare.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.