CJAPIA Bihor: Au fost modificate - Condiţiile de depunere a cererilor unice de plată pe suprafaţă
Astfel, potrivit reprezentanţilor Centrului Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Bihor în cazul în care, după depunerea cererii unice de plată pe suprafaţă, au intervenit modificări ale informaţiilor declarate (schimbări referitoare la suprafaţa agricolă utilizată a exploataţiei, transferarea proprietăţii fermei către un alt utilizator agricol, aprobarea unei rente agricole viagere etc), în termen de 10 zile, fermierul are obligaţia de a le comunica în scris la APIA şi de a prezenta documentele doveditoare. În cazul decesului fermierului care a depus cererea unică de plată pe suprafaţă, moştenitorul legal desemnat de către ceilalţi moştenitori aduce la cunoştinţa instituţiei, în scris, în termen de 10 (zece) zile lucrătoare de la data emiterii certificatului de deces, acest aspect printr-o înştiinţare, prezentând certificatul de deces. Dacă termenul este depăşit, moştenitorul/moştenitorul legal desemnat completează o scrisoare justificativă pentru întârziere. Moştenitorul, respectiv moştenitorul legal desemnat de către ceilalţi moştenitori poate prelua exploataţia agricolă până la data emiterii de către APIA a deciziei de plată pe numele defunctului, asumându-şi drepturile şi obligaţiile aferente, în baza unei cereri de preluare de exploataţie agricolă în caz de deces, (formular pus la dispoziţie de APIA) depuse la Centrul local/judeţean APIA unde fermierul decedat a avut cerere de plată.
Cererea va fi însoţită de: acte doveditoare privind calitatea de moştenitor (certificat de calitate de moştenitor/certificat de moştenitor eliberat de notarul public, prin care se stabileşte calitatea succesorilor şi bunurile rămase de la fermierul decedat în original şi copie; actul de identitate al moştenitorului, în original şi copie; dovada contului bancar activ, declaraţie notarială prin care este împuternicit doar unul dintre moştenitori să primească sprijinul (în cazul în care există mai mulţi moştenitori). Dacă moştenitorul nu depune cererea de preluare de exploataţie agricolă în caz de deces pentru că nu s-a dezbătut succesiunea până la emiterea deciziei de plată pe numele decedatului, se urmează calea legală de succesiune pentru obţinerea sprijinului din contul decedatului (în cazul în care contul bancar declarat de fermierul decedat în cererea de plată nu este închis de către moştenitor). În cazul schimbării formei de organizare, fermierul trebuie să anunţe modificarea statutului său în 10 zile lucrătoare de la data înregistrării noii forme de organizare, să completeze formularul specific şi să prezinte documentele aferente noii forme de organizare şi cele de numire/desemnare administrator, (după caz), dovadă cont bancar activ şi CI/BI. În cazul în care între data depunerii cererii unice de plată pentru sectorul zootehnic şi data finalizării controlului administrativ/la faţa locului au intervenit modificări ale informaţiilor înscrise în cerere, în termen de 7 zile lucrătoare de la data apariţiei acestora beneficiarul are obligaţia de a notifica în scris aceste modificări CJAPIA, anexând documentele justificative. În cazul decesului fermierului care a depus cererea unică de plată pentru sectorul zootehnic sau schimbării formei de organizare procedura este cea menţionată anterior, diferenţa fiind termenul care este de 7 zile lucătoare.
Cele mai sigure locuri de munca! Oferta extrem de serioasa! Asiguram din start contract legal! Deja s-au facut primele plati! Multi oameni s-au convins, e randul dumneavoastra acum! NU este MLM! NU este joc piramidal! Castigurile sunt garantate! Cautam operatori online care vor sa castige cel putin 300 de dolari lunar, cu o munca usoara de 3 ore pe zi! Pentru a va oferi detalii, trimiteti textul "Info" la adresa de email: toonlysmart@yahoo.com