Centrul Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (CJAPIA) Bihor reaminteşte că ajutorul specific se acordă pentru exploataţiile din producţia vegetală şi animalieră înregistrate în sistemul de agricultură ecologică.

Cei care pot beneficia de ajutorul specific sunt persoanele fizice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale sau familiale constituite conform OUG nr. 44/2008 sau persoane juridice care sunt înregistrate, în fiecare an pentru care solicită ajutorul specific, în sistemul de agricultură ecologică, la Ministerul Agriculturii, prin Direcţiile pentru Agricultură Judeţene. Beneficiarii de sprijin trebuie, totodată: să deţină un contract încheiat cu un organism de inspecţie şi certificare acreditat pe teritoriul UE şi aprobat de minister şi un document justificativ sau certificat de conformitate, master certificat, certificat de confirmare a conversiei (în care se menţionează statutul exploataţiei în conversie - anul, cultura, suprafaţa, numărul de animale sau de familii de albine) emis de organismul de inspecţie şi certificare cu care au încheiat contractul; să se menţină în sistemul de agricultură ecologică pe o perioadă de cinci ani; să nu aibă datorii la bugetul de stat sau local; în cazul beneficiarilor din producţia vegetală suprafaţa agricolă în folosinţă trebuie să fie de cel puţin 0,30 ha, ocupată cu culturi anuale, culturi perene sau păşuni şi fâneţe permanente. Sesiunea de depunere a cererilor a demarat la începutul acestei luni şi se desfăşoară până la data de 17 octombrie.