CJAPIA Bihor: Programul naţional Apicol - În Bihor au fost depuse 95 de cereri
Potrivit prevederilor Hotărârii nr.307/2018 pentru modificarea şi completarea HG nr.443/2017 privind aprobarea Programului Naţional Apicol pentru perioada 2017-2019, valoarea totală a sprijinului financiar alocat din bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este de 99,34 milioane de lei.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (CJAPIA) informează că până la data de 1 august a.c., au fost depuse la CJAPIA/Centrul Municipiului București (ori la Centrul județean cel mai apropiat de sediul social, de vatra stupinei sau de locul de deplasare în pastoral al stupinei), cererile şi documentele doveditoare pentru Programul Naţional Apicol pentru anul 2018. Potrivit prevederilor legale, solicitanţii Programului sunt apicultorii, care pot fi persoane fizice, persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale pentru acţiunile: combaterea agresorilor şi a bolilor specifice stupilor, în special a varoozei; raţionalizarea transhumanţei; măsuri de asistenţă pentru repopularea şeptelului apicol. De asemenea, pot solicita acest ajutor cooperativele agricole recunoscute conform legislaţiei în vigoare, pentru acţiunea “Asistenţă tehnică pentru apicultori şi organizaţiile de apicultori”.
’’În județul Bihor, au fost depuse 95 de cereri doar de către apicultori, suma solicitată fiind de 677.670,89 lei. Menționăm că plata sprijinului financiar se va efectua de către APIA după finalizarea tuturor controalelor aferente cererilor de plată depuse pentru Programul Național Apicol și după centralizarea sumelor eligibile pentru verificarea încadrării în plafonul alocat”- precizează dl. Florian Pavel, director executiv CJAPIA Bihor.
În conformitate cu Hotărârea nr.307/2018 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr.443/2017 privind aprobarea Programului Național Apicol pentru perioada 2017-2019, valoarea sprijinului financiar alocat din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, este de 99.340 mii lei, din care suma de 49.670 mii lei reprezintă contribuția Uniunii Europene la programele apicole naționale, potrivit prevederilor Deciziei de punere în aplicare (UE) 2016/1.102 a Comisiei din 5 iulie 2016 de aprobare a programelor naționale de îmbunătățire a producției și comercializării produselor apicole, prezentate de statele membre în temeiul Regulamentului (CE) nr.1.308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, și distribuită astfel: pentru anul 2017 - 32.542 mii lei; pentru anul 2018 - 33.399 mii lei; pentru anul 2019 - 33.399 mii lei. Plățile aferente anului 2018 se efectuează la cursul de schimb de 4,6585 lei/euro stabilit de Banca Centrală Europeană (BCE) la data de 29 decembrie 2017. Reamintim că, potrivit oficialilor, termenul limită de depunere până la data de 15 august a fost înlocuit cu 1 august, „din cauza timpului redus pentru efectuarea până la data de 15 octombrie atât a controalelor administrative și la fața locului, cat și a plății sprijinului, având în vedere numărul mare de apicultori solicitanți ai sprijinului”.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.