CJAPIA Bihor: Termen la cererile pentru subvenţia la motorină
Fermierii interesaţi de obţinerea ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură pot depune cererile de plată până pe data de 27 februarie, reaminteşte Centrul Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (CJAPIA) Bihor.
Centrul Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (CJAPIA) Bihor informează potenţialii beneficiari că până la data de 27 februarie 2015 inclusiv se depun cererile de plată privind acordarea ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură în trimestrul IV al anului 2014. Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă, stabilită la 21,00 euro/1000 litri, pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură, a cărei valoare unitară este de 1,7975 lei/litru. Beneficiarii ajutorului de stat achiziţionează cantităţile necesare de motorină în vederea efectuării lucrărilor mecanizate în sectoarele vegetal, zootehnic şi îmbunătăţiri funciare. "Reamintim că beneficiarii nu trebuie să fie în dificultate financiară în sensul Liniilor directoare comunitare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea firmelor aflate în dificultate, respectiv persoane care constituie subiectul procedurilor de faliment, reorganizare judiciară sau lichidare și sa nu fi fost emisă o decizie de recuperare a unui ajutor de stat, dacă această decizie de recuperare nu a fost deja executată, conform prevederilor legale în vigoare. Beneficiarii au obligaţia să utilizeze cantităţile de motorină achiziţionate cu acciză redusă strict în scopul destinat conform prevederilor legale" - precizează Florian Pavel, director executiv al instituţiei. Potrivit legii, cererile de plată cuprind informaţii cu privire la suprafeţele de teren, inclusiv pe structura de culturi şi/sau pe efectivele de animale/păsări, respectiv albine/viermi de mătase, pe care le exploatează solicitantul şi/sau pe lucrările de îmbunătăţiri funciare, pe care acesta le-a executat pe perioada de aplicare a schemei de ajutor de stat şi se depun însoţite de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină utilizate la lucrările mecanizate din agricultură aferente trimestrului IV al anului 2014 şi de documentele fiscale de vânzare emise de furnizori pe numele beneficiarilor pentru cantităţile de motorină achiziţionate. APIA aatenţionează că nerespectarea de către solicitanţi a condiţiilor prevăzute prin această schemă, precum şi a obligaţiilor asumate în vederea obţinerii finanţării, determină aplicarea măsurilor necesare în vederea recuperării ajutoarelor de stat. Se consideră ajutor necuvenit sumele încasate şi utilizate pentru alte scopuri decât cele pentru care au fost solicitate, sumele încasate prin înscrierea sau atestarea de către beneficiari a unor date ori situaţii nereale pe documentele de decontare aferente ajutorului sau cu încălcarea în orice mod a prevederilor legale. O ultimă precizare: ajutorul de stat pentru motorina utilizată în agricultură în trimestrul IV din 2014 va fi plătit agricultorilor până la data de 30 iunie 2015.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.