CJAPIA Bihor: Termen limită 31 august la vizarea carnetelor de rentier agricol
Potrivit datelor Centrului judeţean al Agenţii de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (CJAPIA) Bihor, până la data de 22 august, au fost vizate un număr de 1.339 carnete, dintr-un total de 1486 vizate în 2017.
CJAPIA Bihor reaminteşte că, pentru a intra în posesia rentei viagere cuvenite pentru anul 2017, rentierii trebuie să se prezinte la sediul instituţiei până la data de 31 august 2018, inclusiv, în vederea vizării carnetelor de rentier agricol. Pentru vizarea carnetului de rentier agricol, solicitantul (rentierul personal ori prin mandatar/curator/tutore), trebuie să semneze o declaraţie pentru obţinerea vizei anuale, conform anexei care face parte integrantă din prezentele norme metodologice, însoţită de următoarele documente, pe baza cărora persoana desemnată de către CJAPIA va verifica conformitatea documentelor originale cu copiile existente la dosar şi în cazul persoanelor pensionate pe caz de boală va certifica copiile depuse ale deciziilor de la comisia de expertiză medicală: carnetul de rentier agricol; actul de identitate al solicitantului; decizia de la comisia de expertiză medicală - pentru solicitanţii pensionaţi pe caz de boală, în original. Decizia de la comisia de expertiză medicală se depune în copie; procură notarială autentificată/curatelă/hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă din care să reiasă că solicitantul este tutore legal al rentierului agricol, în original, numai pentru cazurile în care solicitarea vizării carnetului de rentier agricol este făcută de un reprezentant legal; contractul/contractele de arendare încheiat/încheiate până la data de 30 septembrie 2011, cu respectarea prevederilor Legii arendării nr. 16/1994*), cu modificările şi completările ulterioare, sau încheiat/încheiate după data de 1 octombrie 2011, cu respectarea prevederilor Codului civil.*) Legea nr. 16/1994 a fost abrogată prin art. 230 lit. r) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011; extras de cont pe numele rentierului agricol, deschis la oricare bancă de pe teritoriul României, în lei. (extrasul se depune opţional). În cazul în care se constată că datele declarate de solicitanţi nu corespund realităţii, dreptul de a primi rentă viageră agricolă se suspendă până la data completării dosarului conform prevederilor legale în vigoare.
Potrivit prevederilor legale, renta viageră agricolă încetează la data decesului rentierului. În cazul decesului rentierului, renta datorată acestuia în anul 2017 poate fi încasată de moştenitorii săi, cu condiţia respectării prevederilor art.7 din Legea 247/2005 Titlu XI, doar dacă, până la 31 august 2018, moştenitorii vor depune la oricare CJAPIA: carnetul de rentier al defunctului (obligatoriu); certificatul de deces (original şi copie); actul de succesiune (certificat de moştenitor sau certificat de calitate de moştenitor; certificat de legatar; hotărâre judecătorească de succesiune investită cu formula ,,definitivă şi irevocabilă” (original şi copie); B.I/C.I./paşaport al moştenitorului (original şi copie); împuternicire/declaraţie notarială din care să reiasă acordul celorlalţi moştenitori privind solicitarea şi încasarea rentei viagere agricole datorată rentierului (original), precum şi un extras de cont pe numele solicitantului.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.