Reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Bihor au desfăşurat verificări privind calitatea, modul de comercializare şi etichetare a băuturilor spirtoase şi a produselor din hârtie "tissue".

Etichete înşelătoare la băuturi

"Controlul, desfăşurat în reţeaua de comercializare la 22 de operatorii economici, a scos la iveală deficienţe legate de etichetarea necorespunzătoare a băuturilor spirtoase, fiind utilizate denumiri precum "băutura spirtoasă cu aroma de rom", cu aroma de vodkă", cu aromă de brandy" etc, sau cu prezentări precum "este o băutură spirtoasă obţinuta din alcool etilic de origine agricolă de cea mai bună calitate, îmbinată cu aromă de vodkă", respectiv "băutură spirtoasă cu diferite/multiple arome - vodcă, brandy, rom, rachiu" ceea ce contravine prevederilor legislaţiei în vigoare" - precizează ing. Traian Bejan, comisar şef al instituţiei. Alte nereguli au fost legate de neafişarea preţurilor cu amănuntul şi a celor pe unitatea de măsura, dar şi neafişarea datelor de identificare de la registrul comerţului şi a orarului de funcţionare.  În consecinţă, celor 22 operatori economici controlaţi de comisari li s-au întocmit 22 procese verbale prin care au fost aplicate sancţiuni  în valoare totală de 25.500 lei. Alte verificări desfăşurate de comisari au vizat respectarea prevederilor legale la comercializarea produselor din hârtie "tissue" (de tipul prosoape, serveţele, batiste, hârtie igienică, role cu utilizare casnică multiplă etc) vândute atât direct, cât si online. Şi aici au fost constatate abateri în cazul celor 12 operatori economici verificaţi, fiind întocmite 12 procese verbale prin care au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 9.500 lei.