Comisarii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Bihor au desfăşurat verificări privind securitatea îmbrăcămintei pentru copii, inclusiv costume carnaval şi echipamente pentru schi.

Abaterile constatate cu prilejul verificărilor au fost legate, în principal, de informarea consumatorilor legat de elementele de identificare si caracterizare ale produsului, nerespectarea normelor privind denumirea şi marcarea compoziţiei fibroase, indicarea modului de întreţinere a produselor, nerespectarea reglementărilor privind promoţiile, dar şi abateri cu privire la afişarea preţurilor şi tarifelor, în mod vizibil şi într-o formă neechivocă, uşor de citit. În timpul acţiunii tematice de control au fost prelevate, pentru verificarea compoziţiei fibroase declarate pe etichetă, 6 probe de articole textile, în toate cazurile, compoziţia fibroasă declarată pe etichetă corespunzând cu cu cea determinată în urma analizelor de laborator, analize care au fost efectuate de CNIEP Larex Oradea. "Comisarii CJPC Bihor au verificat 34 operatori economici, la 28 dintre aceştia fiind constatate abateri. În consecinţă, au fost întocmite 28 de procese verbale de constatare a contravenţiei prin care au fost aplicate amenzi contravenţionale în valoare totală de 84.000  le. Totodată, a fost dispusă oprirea temporară de la comercializare de produse textile în valoare de 48.585 lei" - precizează ing. Traian Bejan, comisar şef al CJPC Bihor.