Compensarea de 50 de bani pentru carburanți, eliminată
Executivul urmează să renunțe la compensarea de 50 de bani pe litru de carburant, deoarece prețurile la benzină și motorină sunt în scădere, au declarat surse politice citate de Mediafax.
„Prețurile sunt în scădere și sunt stabilizate, deci compensarea nu prea își mai are rostul”, au declarat sursele politice.
Potrivit surselor citate, măsura este susținută de liberali, însă social-democrații nu sunt de acord cu renunțarea la compensare.
Premierul Nicolae Ciucă anunța pe 29 septembrie că Guvernul prelungește perioada în care prețurile la carburanți sunt compensate cu 50 de bani până la sfârșitul anului.
„Menționez decizia prin care vom prelungi ordonanța de urgență prin care compensăm prețul la carburanți. A fost o decizie care a produs efecte. Am reușit să stabilizăm și chiar să scadă prețul la combustibil, preț care produce efecte pe întreg lanțul. În felul acesta, până la sfârșitul anului vom beneficia de aceeași măsură de compensare”, declara Ciucă.
Decizia inițială de compensare a prețului la carburanți cu 50 de bani a fost luată la finalul lunii iunie 2022.
Jumătate din această reducere este decontată de către stat și jumătate de distribuitori. Compensarea este evidenţiată pe fiecare bon fiscal emis la staţiile de alimentare cu combustibil.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.