În baza convenţiei pot fi acordate credite pentru prefinanţarea subvenţiilor acordate beneficiarilor măsurilor de dezvoltare rurală cuprinse în Axa II a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 - Campania 2011.

Noul acord reprezintă o continuare a colaborării din anii precedenţi, BRD reiterându-şi angajamentul de susţinere a sectorului agricol. Pe lângă avansul de 80% din suma certificată prin adeverinţa emisă de APIA (Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură), un avantaj important pentru clienţii BRD este reprezentat de acordarea rapidă a creditului în baza documentaţiei simplificate. În plus, clientul are posibilitatea obţinerii facile a garanţiei FGCR (Fondul de Garantare a Creditului Rural), aceasta fiind accesată direct prin intermediul băncii. Sectorul agricol reprezintă o permanentă preocupare pentru BRD, printre produsele specifice numărându-se creditele de prefinanţare a subvenţiilor APIA (schemele de sprijin pe suprafaţa SAPS  (Axa II 2010 ) Zootehnie sau Bunăstarea animalelor şi plăţile naţionale directe complementare pentru suprafeţele cultivate cu tutun), creditul de campanie agricolă, creditul în baza certificatelor de depozit "Primul Siloz", precum şi creditele specifice de investiţii (inclusiv cele acordate pentru sprijinul proiectelor cu co-finanţare din fonduri europene).