Costul energiei electrice şi consumatorii care trebuie să depună declaraţii - Condiţii la preţul plafonat
Patru categorii de consumatori ar putea fi vizate de obligaţia de a depune cerere şi declaraţie pe propria răspundere pentru a beneficia de un preţ plafonat la energie electrică.
Cele patru categorii sunt: cei care folosesc aparate medicale, familiile cu minimum trei copii, familiile monoparentale cu cel puţin un copil şi consumatorii care au mai mult de un loc de consum, a declarat, joi, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), citat de Agerpres.
„Cele 4 categorii care ar putea să fie vizate, deci nu neapărat în toată toate cazurile, de obligaţia de a depune cererea şi declaraţie sunt cei care folosesc aparate medicale, familiile cu minimum trei copii şi familiile monoparentale cu cel puţin un copil. Ei categoric trebuie să depună cerere şi declaraţie dacă vor să beneficieze de plafonul de 68 de bani. Ei au dreptul la plafonul de 68 de bani kilowat/oră, fără nicio limită de consum, dar cu condiţia să depună cerere şi declaraţie. Şi pentru aceste situaţii, cererea şi declaraţia s-au postat pe site-ul autorităţii încă de ieri (miercuri-n.r.). Foarte mulţi dintre furnizori au preluat, chiar au îmbunătăţit aceste modele şi sunt postate pe site-urile lor. Legea spune că aceste trei categorii vor beneficia de plafon începând cu prima zi a lunii următoare după ce au depus cererea. Deci, cei care reuşesc să depună cererea în decembrie vor beneficia de la 1 ianuarie de plafonul de 68 de bani. A patra categorie este categoria acelor consumatori care au mai mult de un loc de consum. Nici în cazul lor nu toată lumea trebuie să depună neapărat o declaraţie şi o cerere, pentru că legea prevede că ei au dreptul sau furnizorii sunt obligaţi să aplice plafonul dacă se încadrează cu consumul la valorile prevăzute în lege pentru adresa de domiciliu sau de reşedinţă, În cazul în care furnizorul poate să identifice adresa de domiciliu sau adresa de reşedinţă în cazul mai multor locuri de consum, automat aplică pentru locul de consum respectiv", a explicat Nagy-Bege.
El a subliniat că, în situaţia în care clientul vrea să i se aplice plafonul sau unul dintre plafoane pentru alt loc de consum decât cel de domiciliu sau de reşedinţă, de abia atunci trebuie să depună o cerere şi o declaraţie şi să indice foarte clar furnizorului pentru care dintre locurile de consum doreşte să primească preţ plafonat.
Declaraţiile se depun la furnizor
„Teoretic şi modelul pe care l-am postat noi se poate folosi, pentru că prima parte a cererii, a declaraţiei are un spaţiu unde se poate completa exact adresa pentru care doreşte clientul să beneficieze de plafonare. Dar exact asta am discutat cu furnizorii. Ei au această libertate, să îmbunătăţească modelele noastre de cerere şi declaraţii pe care le-am postat, să le diversifice, să le personalizeze pentru fiecare caz în parte, dacă simt că asta uşurează sarcinile clienţilor. Ceea ce aş dori să specific pentru că, după ce ieri am postat noi aceste cereri şi declaraţii, foarte mulţi clienţi au completat aceste cereri şi declaraţii şi ne-au trimis nouă: cererile şi declaraţiile nu se trimit la ANRE. Noi nu avem ce să facem cu aceste cereri şi declaraţii, ele se depun la furnizorii cu care aceşti clienţi, aceşti consumatori de energie electrică au contracte", a subliniat Nagy în declaraţia făcută presei şi transmisă de Digi 24.
Pe de altă parte, el a menţionat că pot fi situaţii în care un client să aibă mai multe locuri de consum şi pentru fiecare loc de consum contractul să fie cu alt furnizor,
„Evident, furnizorul nu are de unde să ştie că acel client are şi alte locuri de consum, pentru că el, în sistemul lui, vede un client şi un loc de consum. În acest caz, am convenit cu furnizorii, până când nu primesc nicio informaţie de la clienţi, să aplice plafonul, cu condiţia, bineînţeles, să se încadreze cu consumul la valorile prevăzute din lege şi ne vom implica noi, autoritatea, pentru că, în urmă cu câteva săptămâni, am anunţat că am finalizat platforma online de schimbare a furnizorului, care este o bază de date cu toate locurile de consum şi toate contractele de energie electrică şi gaze naturale din România, unde noi exact putem identifica aceste cazuri, (...) putem să verificăm dacă un client are contract cu unul sau mai mulţi furnizori şi vom identifica aceste cazuri. Eu personal nu cred că sunt foarte multe, poate câteva sute. Vom comunica furnizorilor care sunt vizaţi de aceste situaţii exact lista clienţilor care sunt în această situaţie şi furnizorii vor comunica cu clientul, vor prezenta situaţia, că, uite, ştim că ai mai multe locuri de consum şi contracte cu alţi furnizori, legea prevede că poţi să beneficiezi doar pentru un singur loc de consum, te rog, într-un termen, nu ştiu, de două săptămâni, o lună, să ne comunici pentru care dintre cele 2, 3, 4, 5 locuri de consum optezi şi pentru care dintre furnizori. Şi după ce se face prima etapă, vom strânge iarăşi informaţiile, vom verifica iarăşi dacă s-a întâmplat ceva şi au optat clienţii şi dacă au mai rămas în listă clienţi cu mai multe locuri de consum la acelaşi furnizor şi nu au optat, atunci vom derula până când eliminăm absolut toate cazurile", a mai spus vicepreşedintele ANRE.
Eventual, a adăugat el, dacă furnizorul îi scrie în adresă că lipsa răspunsului reprezintă acord pentru neaplicarea plafonului sau aplicarea plafonului de 1,3 lei şi asta este o soluţie.
ANRE a anunţat miercuri, printr-un comunicat că toţi clienţii casnici, cu un singur loc de consum, beneficiază automat de preţul plafonat la care se încadrează conform consumului lunar, în timp ce acelaşi tip de client care are atât adresă de reşedinţă, cât şi adresă de domiciliu, poate beneficia de preţul plafonat, la una dintre cele două adrese, pe baza unei declaraţii depuse la furnizorul de energie electrică.
Categorii şi plafoane
Autoritatea menţiona că, în urma noilor modificări legislative, pentru circa 5 milioane de clienţi casnici, preţul final facturat plafonat este de maximum 0,68 lei/kWh (inclus TVA) şi se aplică următoarelor categorii de clienţi: al căror consum lunar este cuprins între 0 şi 100 kWh inclusiv; care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor, în baza unei cereri şi a unei declaraţii pe propria răspundere (preţul final facturat plafonat se aplică de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au depus documentele menţionate); care au în întreţinere cel puţin 3 copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani în cazul în care urmează o formă de învăţământ, în baza unei cereri şi a unei declaraţii pe propria răspundere (preţul final facturat plafonat se aplică de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au depus documentele menţionate); familii monoparentale, care au în întreţinere cel puţin un copil cu vârsta de până la 18 ani, respectiv 26 de ani în cazul în care urmează o formă de învăţământ, în baza unei cereri şi a unei declaraţii pe propria răspundere (preţul final facturat plafonat se aplică de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au depus documentele menţionate).
De asemenea, pentru aproximativ 2,8 milioane de clienţi casnici, preţul final facturat plafonat este de maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclusă, în cazul consumului lunar cuprins între 100,01 şi 255 kWh, iar consumul de energie electrică cuprins între 255 şi 300 kWh/lună se facturează la preţul de maximum 1,3 lei/kWh (cu TVA inclusă).
Potrivit sursei citate, în cazul în care consumul depăşeşte 300 kWh/lună, întregul consum se facturează la maximum 1,3 lei/kWh, cu TVA inclus, de acest plafon beneficiind circa 800.000 de clienţi casnici.
„Menţionăm că, în cazul clienţilor finali casnici, preţul final plafonat se aplică doar la locurile de consum de domiciliu/reşedinţă, astfel: clientul final casnic cu un singur loc de consum, beneficiază automat de preţul plafonat la care se încadrează conform consumului lunar, clientul final casnic care are atât adresă de reşedinţă, cât şi adresă de domiciliu, poate beneficia de preţul plafonat la care se încadrează conform consumului lunar, fie la adresa de domiciliu, fie la adresa de reşedinţă, pe baza unei declaraţii depuse la furnizorul de energie electrică, privind faptul că nu beneficiază de preţ plafonat pentru un alt loc de consum", notează ANRE.
Autoritatea susţine, totodată, că, având în vedere noile categorii de clienţi finali introduse care pot beneficia de preţul plafonat în urma depunerii unei cereri şi declaraţii la furnizorul de energie electrică, şi pentru a uşura procedura, a elaborat un model de Cerere şi un model de Declaraţie pe proprie răspundere pentru a fi folosite în relaţia cu furnizorul.
Atât cererile, cât şi declaraţiile pe proprie răspundere se pot depune la furnizorii de energie electrică, atât în format fizic, cât şi în format electronic, iar modelele pot fi descărcate de pe pagina oficială de internet a ANRE, la adresa www.anre.ro.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.