Creşte încrederea în economie a consumatorilor români
Indicatorul care evaluează încrederea consumatorilor în economie s-a îmbunătăţit uşor în România şi Letonia, în luna iulie faţă de iunie, în paralel cu o stagnare în Polonia şi Slovacia şi o deteriorare în celelalte state central şi est-europene care vor adera la Uniunea Europeană, transmite DPA.
Potrivit unui studiu realizat de Eurostat, biroul de statistică al UE, indicele de încredere calculat pe ansamblu a scăzut, în intervalul menţionat, de la "minus 26" la "minus 25".
În acelaşi timp, analiştii au remarcat îmbunătăţirea încrederii în activitatea industrială, indicatorul aferent modificîndu-se, în luna iulie, de la "minus şapte" la "minus şase".
Atmosfera optimistă s-a remarcat cu precădere în Ungaria şi Estonia, şi, într-un grad mai scăzut, în Letonia, Lituania şi Slovenia. La polul opus se situează Slovacia şi Republica Cehă. Toate ţările menţionate fac parte din primul val de extindere UE, prevăzut pentru luna mai 2004, alături de Polonia, Cipru şi Malta.
Un declin accentuat a fost evidenţiat în sectorul serviciilor, unde indicele încrederii a pierdut patru puncte, coborînd la valoarea 13. Sectorul de retail a stagnat la "minus 1".
Industria construcţiilor a consemnat un declin nesemnificativ, de la "minus 28" la "minus 27". Estonia a înregistrat cea mai bună performanţă, cu o creştere de la 15 la 22. În schimb, perspectivele activităţii de profil din Slovacia s-au înrăutăţit în cel mai mare grad, indicatorul aferent coborînd de la "minus 15" la "minus 20".



Comentarii
Nu există nici un comentariu.