DADR Bihor: A fost însămânţată o suprafaţă de 65.670 ha cu grâu pentru consum
Potrivit datelor Direcţiei Agricole Bihor, cantitatea de grâu pentru consum, însămânţată în toamna anului trecut, este cu 9.500 ha mai mare decât în toamna anului 2009.
"Având în vedere că necesarul de grâu pentru consumul populaţiei, înregistrată statistic în judeţul Bihor, este de aproximativ 100 de mii de tone anual, şi luând în calcul producţiile medii care, într-un an favorabil, în judeţul nostru sunt de aproximativ 3500 kg/ha, putem afirma cu certitudine că avem asigurat pentru perioada 2011 - 2012, necesarul de consum. După estimările noastre, în acest an, vom avea o producţie totală de circa 230 de mii tone grâu, adică mai mult decât dublul necesarului de consum pentru populaţia judeţului nostru" - afirmă dr. ing. Nicolae Hodişan, director executiv al DADR Bihor. În ceea ce priveşte culturile de plante oleaginoase (rapiţă) înfinţate în toamna lui 2010, datele centralizate la nivelul Direcţiei Agricole Bihor indică o suprafaţă totală însămânţată de aproximativ 4.800 ha, cu 2.800 ha mai mult decât în 2009, când au fost înregistrate în cultură puţin peste 2.000 de ha (creştere de aproximativ 140 %). "Ne dorim ca şi condiţiile meteorologice să fie favorabile obţinerii unor recolte bogate însă şi din partea fermierilor se impune o atenţie sporită respectării tehnologiilor de cultură prin aplicarea unei fertilizări corespunzătoare, dar şi a tratamentelor fitosanitare din perioada de vegetaţie"- ne-a mai precizat directorul instituţiei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.