Măsura 112 are alocate, prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), fonduri totale în sumă de 337.221.484 euro, din care contribuţia Guvernului României - 20% şi contribuţia Uniunii Europene - 80%.

Beneficiari eligibili

Instalarea tinerilor fermieri reprezintă activitatea de înfiinţare şi/sau preluare prin transfer de proprietate şi/sau arendă/concesionare a unei exploataţii agricoleîntre 640 UDE, care produce în principal produse agricole vegetale şi animale (materie primă) pentru consum uman şi hrana animalelor, pentru prima dată în calitate de conducător (şef) de exploataţie. Beneficiarii eligibili  sunt fermierii în vârstă de până la 40 de ani, persoane fizice sau juridice care practică în principal activităţi agricole şi a căror exploataţie agricolă: are o dimensiune economică cuprinsă între 6 şi 40 UDE; este situată pe teritoriul ţării; este înregistrată în Registrul fermelor şi Registrul agricol. Cât priveşte condiţiile, solicitantul sprijinului trebuie: să aibă vârsta sub 40 de ani şi să se instaleze pentru prima dată în exploataţia agricolă ca şi conducător (şef) al acesteia; să deţină sau să se angajeze să dobândească competenţe şi calificări profesionale în raport cu activitatea pe care urmează să o desfăşoare; să prezinte un Plan de afaceri pentru dezvoltarea activităţilor agricole din cadrul exploataţiei agricole.

Detalii privind investiţiile

Planul de afaceri trebuie să includă detalii privind investiţiile care se realizează, demonstrând că cel puţin 30% sprijinul acordat va fi investit pentru realizarea conformităţii cu standardele comunitare, modernizarea şi dezvoltarea exploataţiei, astfel: construirea şi/sau modernizarea clădirilor utilizate pentru producţia agricolă la nivel de fermă; achiziţionarea sau achiziţionarea în leasing de tractoare noi, combine de recoltat, maşini, utilaje, instalaţii, echipamente şi accesorii etc; achiziţionarea de animale şi după caz a cotei de producţie; plantarea şi replantarea plantelor perene; achiziţionarea de teren pentru activităţi agricole. Exploataţia agricolă trebuie să fie înregistrată de solicitant, în nume propriu, în Registrul Fermelor înainte de solicitarea sprijinului pentru instalarea tinerilor fermieri. Sprijinul pentru instalarea tinerilor fermieri este de 10.000 Euro pentru o exploataţie agricolă cu dimensiunea minimă de 6 UDE, iar peste această dimensiune, sprijinul pentru instalare poate creşte cu 2.000 Euro/1UDE, dar nu va putea depăşi 25.000 euro per exploataţie. Precizăm că pentru Măsura 112 sunt disponibile fonduri nerambursabile care pot fi accesate până în 2013.