De la începutul anului, în Bihor - peste 2.000 de firme suspendate
Potrivit ultimelor date ale Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), de la începutul acestui an şi-au suspendat activitatea la nivel naţional aproape 50.000 de firme.
Comparativ cu anul 2009 când, în primele şapte luni, s-au înregistrat 95.480 de suspendări de activitatela nivelul întregii ţări, anul acesta, s-au înregistrat 48.853 de suspendări de activitate, reprezentând o scădere de 48,83 %. În ceea ce priveşte dizolvările voluntare, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul trecut, când s-au înregistrat 14.659 dizolvări voluntare la nivelul întregii ţări, anul acesta, s-au înregistrat 4.414 dizolvări voluntare, reprezentând o scădere de 69,89 %. Totodată, numărul radierilor voluntare s-a ridicat în primele şapte luni din acest an la 139.147, reprezentând o creştere de 511 % (22.778 radieri voluntare în 2009).
Situaţia statistică indică următoarele cifre pentru Bihor: în perioada 1 ianuarie - 31 iulie au fost consemnate 2.089 suspendări de activitate; 97 - dizolvări voluntare; 2.979 - radieri voluntare. În ceea ce priveşte firmele intrate în insolvenţă, numărul acestora în primele şapte luni ale acestui an se ridică la 804. Şi un ultim aspect: la finele lunii iulie, în judeţul nostru erau activi din punct de vedere juridic 30.005 operatori economici.

Comentarii
Nu există nici un comentariu.