Întărirea disciplinei financiare După elaborarea de către Ministerul Finanţelor Publice, a unui proiect de ordonanţă de guvern privind reglementarea unor măsuri financiare, iată că acest demers s-a concretizat într-o Ordonanţă de Guvern (O.G. nr. 94/2004) ce s-a publicat în Monitorul Oficial al României (nr. 803/31 august 2004). Astăzi, vom face referiri - care nu mai sunt sub semnul probabilităţii - asupra întăririi disciplinei financiar-valutare, interlocutor fiind dl ec. Florian Serac, director executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (D.G.F.P.) Bihor. Modificarea plafonului de plăţi - Aşadar, domnule Florian Serac, s-a aprobat noua reglementare vizând modificarea plafonului de plăţi. În ce constă aceasta? - În faptul că plafonul zilnic al plăţilor în numerar pentru societăţile comerciale a crescut la o sută de milioane lei, iar plăţile către o singură persoană juridică sunt admise în limita unui plafon în sumă de 50 milioane lei. Sunt, însă, interzise, plăţile fragmentate în numerar (pentru facturile a căror valoare este mai mare de 50 milioane lei) către furnizorii de materii prime, materiale, semifabricate, produse finite, obiecte de inventar sau prestări servicii. - Ce excepţii sunt, în contextul noilor prevederi? - Excepţia înseamnă că se admit plăţi în limita unui plafon în numerar în sumă de 100 milioane lei, către o singură persoană juridică (firmă), dacă aceasta face parte din reţelele de magazine de tip Cash&Carry care sunt organizate şi funcţionează în baza legislaţiei în vigoare. Dar şi în cazul acestei excepţii există o interdicţie: nu se admit plăţi fragmentate în numerar, pentru facturile a căror valoare este mai mare de 100 milioane lei. În casierii, 50 de milioane lei numerar - Până acum, o firmă putea să deţină, în numerar, în casierie, la sfârşitul zilei, suma de 30 milioane lei... - De această dată, noile reglementări sunt mai permisive, să spun aşa, în sensul că sumele în numerar aflate în casieriile proprii ale persoanelor juridice pot ajunge la 50.000 milioane lei, dar în anumite situaţii poate fi depăşit acest plafon. - Şi când anume? - În articolul 5 al Ordonanţei Guvernului nr. 803/2004, se menţionează, la alineatul 6, că se admite depăşirea plafonului de 50 milioane de lei, numai cu sumele aferente plăţii salariilor şi a altor drepturi de personal, precum şi al altor operaţiuni programate (pe bază de documente justificative) cu persoane fizice, dar pentru perioada de 3 zile lucrătoare de la data prevăzută pentru plata acestora. - Asemenea prevederi vizează, cumva şi unităţile bancare, ale Trezoreriei Statului, de asigurări şi financiare? - Nu, nu se aplică în cazul de faţă. - Cine nu respectă noile prevederi la care s-au făcut referiri, până acum, la ce sancţiuni se poate aştepta? - Nerespectarea noilor prevederi financiare, şi nu vom intra în detalii constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă între 25 şi 100 milioane lei, după caz. - Când intră în vigoare O.G. nr. 94/2004? - Ea a fost publicată în 31 august, deci după 30 de zile de la această dată, când se vor modifica şi noile Norme metodologice pentru aplicare.