Deblocarea fondurilor pentru plata motorinei subvenţionate
Pentru lucrările mecanizate destinate efectuării înfiinţării culturilor agricole din această toamnă, se subvenţionează motorina, conform prevederilor Ordinului nr. 29/2009 al ministrului agriculturii.
Motorina subvenţionată se solicită de către beneficiarii bihoreni, prin depunerea unei cereri şi a documentelor aferente, la primăria pe al cărei teritoriu administrativ se află terenul pe care se însămânţează culturile agricole de toamnă. Pe baza cererilor, se eliberează adeverinţe, de către Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Bihor, iar cu adeverinţele respective se obţine motorina subvenţionată de la staţiile de carburanţi din judeţ.
Aşa cum ne-a comunicat dl dr. ing. Florian Pavel, director coordonator la DADR Bihor, numărul de cereri depuse până ieri, 20 octombrie, ajunsese la 3.944, pentru suprafaţa de 49.581 de hectare de semănat. "Pe baza cererilor aprobate, s-au eliberat 5.733 de adeverinţe, valoarea totală a motorinei subvenţionate fiind de 1.933.659 de lei. Din această sumă, a continuat dl Florian Pavel, s-a solicitat, la Ministerul Agriculturii, decontarea sumei de 1.315.165 lei, conform documentelor de decont primite de la furnizorii de motorină". Cât priveşte plata, am aflat de la directorul coordonator al DADR Bihor astăzi, 21 octombrie, se decontează 220.074 de lei, sumă aferentă documentelor de decont depuse până la 31 august a.c. de către furnizorii de motorină subvenţionată.
Cum Guvernul a decis deblocarea fondurilor pentru plata motorinei subvenţionate, "în perioada ce urmează există posibilitatea efectuării decontărilor către furnizorii de motorină subvenţionată, atât a restanţelor, cât şi a celorlalte sume, conform documentaţiilor de decont ce se depun la DADR Bihor" - a specificat dl Florian Pavel.
De reţinut, în final, că 30 octombrie a.c. este data limită de solicitare, de către fermieri, a motorinei subvenţionate, iar 15 noiembrie a.c. este ultma zi în care se mai pot folosi adeverinţele pentru procurarea motorinei subvenţionate.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.